CFR Cluj, victorie la limită contra Universității Craiova. Luptă intensă în Superligă pentru locul 2

CFR Cluj a învins-o pe Universitatea Craiova într-un meci contând pentru etapa cu numărul 6 din play-off, scor 1-0. Daniel Bîrligea a adus victoria pentru echipa din Gruia, care a reintrat astfel în lupta pentru locul de vicecampioană a României, alături de Farul și de olteni.

U Craiova - CFR Cluj, Foto: Universitatea Craiova

Credit imagine: Facebook

Prima ocazie a partidei din Bănie le-a aparținut clujenilor. În minutul 12, Vasile Mogoș a fost găsit bine de o centrare a lui Ciprian Deac, însă a trimis un șut pe portar.
Fundașul ardelenilor a mai avut o șansă de a înscrie în minutul 30, după o fază trasă la indigo cu cea din startul partidei. Mogoș a șutat de această dată mai bine, însă Laurențiu Popescu a fost la post. Ultima ocazie din prima reprizei i-a aparținut Universității, care a pus în pericol poarta lui Răvan Sava printr-un șut de la distanță al lui Jovan Markovic.
Oltenii nu au reușit să înscrie, astfel că după primele 45 de minute, tabela indica scorul de 0-0.
Citește și:

CFR Cluj o învinge pe Universitatea Craiova la limită și o egalează la puncte

La fel ca în prima parte, CFR a avut prima ocazie de a marca și în repriza secundă. Ciprian Deac a fost găsit perfect în adâncime de Tachtsidis, însă veteranul ardelenilor a trimis puțin pe lângă poartă. În minutul 60, Ștefan Baiaram a vrut să îl învingă pe Sava cu o execuție de efect, cu călcâiul, însă a lovit "balonul" prea moale.
În minutul 67, clujenii au mai semnat o ocazie prin Tachtsidis, care a trimis mult peste poartă dintr-o poziție ideală. CFR a reușit până la urmă să deschidă scorul patru minute mai târziu prin Daniel Bîrligea, servit în careu de Tachtsidis.
Cu câteva minute înainte de timpul regulamentar, "U" Craiova a înregistrat cea mai mare ocazei a meciului prin Pyry Soiri, care nu l-a putut învinge pe Sava din câțiva metri. Portarul lui CFR a avut un reflex fantastic și și-a salvat echipa. Acela a fost și ultimul moment important al partidei din Bănie, care s-a încheiat în cele din urmă cu succesul ardelenilor, scor 1-0.
În urma acestui rezultat, elevii lui Francisc Dican ajung la 34 de puncte în play-off, la egalitate cu "U" Craiova și la un singur punct de Farul, ocupanta locului secund din Liga 1. Astfel, se anunță patru etape extrem de interesante, în care lupta pentru titulatura de vicecampioană a României va fi una extrem de intensă.
Pentru CFR urmează partida cu Sepsi Sfântu Gheorghe, în timp ce "U" Craiova va da peste Rapid etapa viitoare.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo