Cine e fotbalistul care l-a impresionat pe Ilie Dumitrescu în FCSB - Rapid! "Incredibil la ce nivel a ajuns"

Eurosport on Google

FCSB a pierdut aseară, pe teren propriu, derby-ul cu Rapid, scor 1-2, meci contând pentru a 15-a etapă din SuperLigă. La finalul partidei, Ilie Dumitrescu s-a arătat impresionat de un jucător al giuleștenilor, comentând și prestația roș-albaștrilor.

FCSB - Rapid

Credit imagine: Facebook

FCSB a cedat aseară, pe teren propriu, în fața celor de la Rapid, scor 1-2, într-un meci contând pentru a 15-a etapă din SuperLigă.
Jayson Papeau și Paul Iacob au fost marcatorii giuleștenilor, în timp ce pentru roș-albaștri a înscris Joyskim Dawa, gazdele având și un gol anulat, pe motiv de offside.
După meci, Ilie Dumitrescu a analizat prestațiile celor două echipe și s-a arătat impresionat de un jucător de la Rapid. În schimb, în ceea ce-i privește pe cei de la FCSB, fostul fotbalist a evidențiat că aceștia nu au fost într-o seară foarte bună, fiind sub nivelul obișnuit.
"Incredibil la ce nivel a ajuns Funsho! Joacă senzațional, travaliu extraordinar. Mijlocașii de la închidere și-au făcut treaba, sunt extrem de disciplinați. Săpunaru, Iacob, foarte bine. Foarte greu de câștigat dueluri cu Braun și Borza.
Compagno n-a fost într-o seară foarte bună, a pierdut foarte multe mingi. Linia de mijloc nu s-a ridicat la nivel, Băluță a fost singurul mai activ.
Mă uitam la Olaru și la Octavian Popescu în partea a doua, erau foarte aproape de atacanți, nu coborau între linii... N-am văzut nicio centrare, nici Radunovic, nici Pantea și Crețu", a declarat Ilie Dumitrescu la DigiSport.
Citește și:

CHARALAMBOUS, REACȚIE CIUDATĂ DUPĂ DERBY-UL CU RAPID

Elias Charalambous a analizat la finalul partidei jocul echipei sale, pe care a văzut-o mult mai bună decât adversara sa, în ciuda rezultatului înregistrat. Antrenorul vicecampioanei a spus că rezultatul nu este neapărat cel corect.
"Nu suntem fericiți după ce am pierdut acest meci. Era un meci important pentru jucători, pentru fani. Am pierdut singuri meciul, am controlat jocul, am fost periculoși atunci când am avut mingea. Îmi pare rău pentru jucători, din două greșeli am primit gol.
Scorul nu a fost neapărat corect față de ceea de s-a jucat astăzi, pe teren. Cred că am fost mai buni decât Rapid, dar am făcut greșeli copilărești. Îmi pare rău pentru jucători, ei au încercat, dar sunt lucruri pe care trebuie să le îmbunătățim.
Am avut multe ocazii, când intri în vestiar la 2-0 este destul de dificil. Am reușit să înscriem și al doilea gol, din păcate a fost offside, dar asta este, s-a terminat. Suporterii au fost uimitori, am fi vrut să câștigăm meciul pentru ei.
Echipele mari trebuie să arate personalitate, trebuie să ne îmbunătățim. Pentru meciul următor trebuie să găsim o soluție, sunt jucători suspendați, dar ce va trebui făcut se va face. Atunci când pierdem nu am cum să fiu fericit. Totuși, jucătorii au încercat totul. Am primit niște goluri prostești. Trebuie să continuăm totuși", a declarat Elias Charalambous.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo