Farul Constanța bate Petrolul și trece pe loc de play-off! Băieții lui Hagi au dat recital la Ovidiu

Eurosport on Google

Campioana Farul s-a impus în etapa cu numărul 19 din Superliga României în fața celor de la Petrolul Ploiești și a urcat două poziții în clasament, pe ultimul loc care asigură prezența în play-off.

Farul Constanța

Credit imagine: Getty Images

Farul Constanța s-a impus în etapa cu numărul 19 din Superliga României cu Petrolul Ploiești, scor 3-1. După un început lent de meci, Constantin Budescu a deschis scorul la Ovidiu din lovitură de la 11 metri, în minutul 30, stabilind scorul de la pauză. La revenirea de la vestiare, gazdele și-au dublat avantajul prin Louis Munteanu, care a marcat în minutul 52.
Ionuț Larie și-a trecut și el numele pe tabela de marcaj în minutul 78, când a dus scorul la 3-0. Paul Papp a marcat pentru oaspeți golul de onoare în minutul 81, stabilind scorul final. Grație acestei victorii, trupa lui Hagi urcă două poziții în clasamentul din Superligă, până pe 6, ultimul loc care asigură prezența în play-off. De cealaltă parte, Petrolul a coborât un loc, până pe 7.
Pentru Farul Constanța urmează alte două partide în acest an calendaristic, cu UTA Arad în deplasare și cu Rapid pe teren propriu. De cealaltă parte, Petrolul Ploiești va primi vizita giuleștenilor pe 15 decembrie, urmând ca pe 19 decembrie să meargă în deplasare pentru meciul cu U Craiova 1948.
CITEȘTE ȘI:

Farul Constanța - Petrolul Ploiești 3-1 | Echipele de start

Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo