FCSB a obținut prima victorie după 3 etape în SuperLigă, deși a rămas în 10 oameni, și s-a distanțat în clasament

Eurosport on Google

FCSB s-a impus în această seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, în fața celor de la FC U Craiova, într-un meci contând pentru a 16-a etapă a SuperLigii. Roș-albaștrii au jucat mai bine de o repriză în inferioritate numerică, dar au obținut prima victorie după 3 runde.

FCSB - FC U Craiova. Sursa foto: GSP

Credit imagine: Facebook

FCSB a câștigat în această seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, duelul cu FC U Craiova, meci contând pentru a 16-a etapă a SuperLigii. Echipa lui Elias Charalambous a obținut, astfel, prima victorie în campionat după 3 runde.
Roș-albaștrii au avut prima ocazie a meciului în minutul 5, când Radaslavescu a șutat pe spațiul porții celor de la FC U Craiova, fără probleme pentru Gurău, care a prins balonul. După doar 4 minute, Florinel Coman a deschis scorul, cu un șut superb din lovitură liberă.
În minutul 12, FCSB și-a dublat avantajul, după ce Darius Olaru a transformat o lovitură de la 11 metri, acordată după un fault al lui Mascarenhas asupra lui Băluță.
Până la pauză, oltenii au avut și ei o ocazie importantă de a marca, prin Bahassa, care a trimis un șut din unghi, dar Târnovanu a respins balonul.
Citește și:
În repriza secundă, Coman a avut prima șansă de a marca, reluând mingea cu capul de la circa 11 metri, dar portarul oaspeților a intervenit perfect.
În minutul 57, cei de la FCSB au rămas în inferioritate numerică, după ce Crețu a văzut cartonașul roșu, în urma unui fault dur asupra lui Bahassa.
După doar 8 minute, oltenii au modificat tabela, micșorând diferența prin golul cu capul al lui Blănuță, după o centrare din lovitură liberă a lui Bahassa. Reușita oaspeților nu a fost suficientă pentru a mai schimba soarta meciului.
În urma acestui rezultat, FCSB a ajuns la 34 de puncte și este pe prima poziție a clasamentului din SuperLigă, fiind la 3 puncte de CFR Cluj, ocupanta locului 2. De cealaltă parte, FC U Craiova a rămas, cu 15 puncte, pe locul 14, echipa lui Giovanni Costantino nemaireușind să câștige de 7 etape.
În următoarea rundă a campionatului României, după pauza competițională cauzată de meciurile echipelor naționale, roș-albaștrii vor juca pe terenul lui Dinamo, în timp ce oltenii vor primi vizita celor de la Sepsi Sf. Gheorghe.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo