Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

FCSB începe "curățenia de iarnă"! La ce jucători vor să renunțe roș-albaștrii în următoarele săptămâni

Bianca Dumitru

Publicat 11/12/2023 la 09:28 GMT+2

FCSB și CFR Cluj au terminat la egalitate aseară, scor 1-1, în derby-ul etapei cu numărul 19 din SuperLigă. La finalul partidei, conducerea roș-albaștrilor a anunțat la câți jucători va renunța în perioada de mercato de la începutul anului 2024.

FCSB

Credit imagine: facebook

FCSB a obținut un singur punct aseară, din deplasarea pe terenul celor de la CFR Cluj, meciul contând pentru a 19-a etapă a SuperLigii încheindu-se cu scorul de 1-1.
Gazdele au deschis scorul prin Tachtsidis, în minutul 8, iar Darius Olaru a egalat după circa un sfert de oră. Roș-albaștrii au mai înscris o dată în repriza secundă, dar acea reușită a lui Florinel Coman a fost anulată după o decizie controversată a centralului, luată după consultarea VAR.
La finalul partidei din Gruia, conducerea vicecampioanei României a anunțat că clubul se va despărți de mai mulți jucători în această iarnă. Conform patronului celor de la FCSB, printre fotbaliștii care vor fi lăsați să plece se numără Cristi Ganea, Dorin Rotariu și Valentin Crețu.
În ceea ce-l privește pe Andrea Compagno, oficialul roș-albaștrilor a spus că acesta se va despărți de echipa lui Elias Charalambous doar dacă va primi o ofertă "corectă" pentru el.
Citește și:

FCSB, primele mișcări pe piața transferurilor

În același timp, FCSB este în căutare de jucători, roș-albaștrii dorind să-și aducă întăriri în perioada de mercato din iarnă, pentru ca echipa să se poată menține în lupta pentru titlu.
Săptămâna trecută a apărut informația potrivit căreia vicecampioana României l-ar fi transferat deja pe Nana Antwi, fundaș legitimat la FC Urartu. Ulterior, s-a spus că FCSB este favorită să-i obțină semnătura lui Baba Alhassan de la FC Hermannstadt.
Patronul celor de la FCSB a confirmat apoi că a ajuns la un acord cu Luis Phelipe, atacantul brazilian al celor de la Poli Iași, în schimbul cărora roș-albaștrii vor plăti 200.000 de euro. Moldovenii vor păstra și 20% dintr-un viitor transfer.
Luis Phelipe, care are o cotă de piață de 350.000 de euro, a ajuns în România în vara acestui an, când a semnat cu Poli Iași din postura de jucător liber de contract. De-a lungul carierei, brazilianul de 22 de ani a mai evoluat la RB Bragantino, FC Liefering, RB Salzburg, FC Lugano, Atletico-GO, Nautico, Botafogo și Paysandu.
În România, Luis Phelipe a adunat 18 prezențe în tricoul celor de la Poli Iași, reușind 3 goluri și 3 pase decisive și având prestații care i-au determinat pe cei de la FCSB să-l transfere după doar câteva luni de la sosirea în SuperLigă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo