Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

FCSB l-a pierdut pe titularul U21, accidentat! Cum ar putea arăta echipa la meciul cu U Cluj

Dani Morar

Actualizat 16/02/2024 la 21:19 GMT+2

FCSB atacă primul titlu după 9 ani. Înaintea acestei etape, roș-albaștrii aveau un avantaj de 9 puncte față de locul 2, însă nu se vor putea baza pe unul dintre titulari la meciul cu U Cluj, Tavi Popescu urmând să intre din primul minut pentru a îndeplini regula U21.

FCSB. Sursa: Sport Pictures.

Credit imagine: Eurosport

FCSB pare de neoprit în drumul spre primul titlu după 9 ani. Roș-albaștrii au un avans de 9 puncte și, chiar dacă nu au convins în victoria cu Sepsi, sunt mari favoriți la cucerirea trofeului.
Roș-albaștrii au pierdut însă un jucător important înaintea duelului cu U Cluj, care va avea loc luni, de la ora 20:30. Alexandru Pantea s-a accidentat serios la antrenamente, anunță Fanatik, iar în ziua partidei va efectua un RMN la genunchi, existând suspiciuni de o ruptură a ligamentelor încrucișate.
În cazul unei astfel de accidentări, sezonul lui Pantea ar fi încheiat, iar Elias Charalambous s-ar confrunta cu o problemă în ceea ce privește regula U21. Fundașul dreapta devenise titular, iar locul său în primul 11 ar urma să fie luat de Nana Antwi, care ar debuta astfel pentru bucureșteni.
Pentru a nu încălca regula U21, Tavi Popescu ar putea fi folosit din primul minut cu U Cluj.
  • Echipa probabilă a celor de la FCSB: Târnovanu – Nana Antwi, Ngezana, Dawa, Radunovic - Lixandru, Șut, Olaru - Oct. Popescu, Băluță, Coman.
Citește și:

FCSB, unul dintre liderii din Europa cu cea mai mare diferență față de locul 2

FCSB este lider detașat în clasamentul din SuperLigă, roș-albaștrii fiind mari favoriți la câștigarea titlului, după 25 de meciuri.
Echipa lui Elias Charalambous, care a înregistrat 16 victorii, 6 remize și doar 3 înfrângeri, are 54 de puncte, având un avans de 9 puncte în fața celor de la Rapid, care ocupă locul 2, respectiv 12 puncte față de CFR Cluj, care completează podiumul.
Diferența dintre FCSB și Rapid este una dintre cele mai mari din Europa, conform unei analize realizate de cei de la The Sweeper. Liderul din SuperLigă are al optulea cel mai mare avans față de principala urmăritoare.
Pe prima poziție în ierarhia citată se află galezii de la The New Saints, care se află la 17 puncte în fața celor de la Connah's Quay Nomads FC.
Liderul din campionatul Țării Galilor este urmat în acest top interesant de Qarabag. Formația de pe primul loc din Azerbaidjan are un avans de 16 puncte față de Sumqayit, echipa de pe locul 2.
Podiumul clasamentului realizat de The Sweeper este completat de liderul din campionatul Sloveniei, NK Celje, care este la 12 puncte distanță de Olimpija Ljubljana.
  • 1. The New Saints (Țara Galilor) - avans 17 puncte
  • 2. Qarabag (Azerbaidjan) - avans 16 puncte
  • 3. NK Celje (Slovenia) - avans 12 puncte
  • 4. Paris Saint-Germain (Franța) - avans 11 puncte
  • 5. Egnatia (Albania) - avans 11 puncte
  • 6. PSV Eindhoven (Olanda) - avans 10 puncte
  • 7. Slovan Bratislava (Slovacia) - avans 10 puncte
  • 8. FCSB (România) - avans 9 puncte
  • 9. Union Saint-Gilloise (Belgia) - avans 8 puncte
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo