Rapid - CFR Cluj 3-1 | Giuleștenii câștigă derby-ul feroviar. Ardelenii, deraiați la București de Rrahmani și Petrila

Rapid s-a impus pe teren propriu, scor 3-1, în etapa a 10-a din Superligă, în fața celor de la CFR Cluj. Giuleștenii au deschis scorul și au profitat de reușita anulată a ardelenilor la 1-1, pentru a se distanța decisiv în partea a doua a jocului de la București.

Rapid - CFR Cluj, foto: GSP.ro

Credit imagine: Eurosport

Derby-ul feroviar dintre Rapid și CFR Cluj a închis etapa a 10-a din Superliga, în fieful giuleștenilor, terminat 3-1 în favoarea gazdelor, care urcă pe locul 3 în Superligă.
Înaintea confruntării de la București, cele două formații erau despărțite de patru puncte în clasament, ardelenii având însă și un joc în minus.
De doar trei minute au fost nevoie pentru ca gazdele să obțină penalty. Funsho a fost faultat în careu, iar arbitrul a pus mingea pe punctul de la 11 metri. Kosovarul Rrahmani a ratat inițial execuția, șutul fiind respins în față de Sava, dar balonul a ajuns în posesia aceluiași Rrahmani, care a înscris cu poarta goală, mișcând tabela în minutul 5 al confruntării.
Avantajul amfitrionilor a durat doar cinci minute, pentru că CFR a restabilit egalitatea. Ciprian Deac a făcut 1-1 din pasa lui Mario Camora.
Un moment important al duelului de la București s-a consumat dincolo de jumătatea primei părți. Juricic a marcat în minutul 33 pentru trupa din Gruia, întorcând scorul din startul partidei. După consultarea sistemului VAR, golul clujenilor a fost anulat pentru ofsaid, iar la pauză la pauză s-a intrat cu egalitate, 1-1, nu înainte ca fiecare echipă să mai rateze o ocazie, prin Albu, respectiv Birligea.

Rapid câștigă derby-ul vișiniu cu CFR Cluj

De doar cinci minute au avut nevoie giuleștenii în startul părții a doua pentru a prelua conducerea din nou. Același Rrahmani a fost decisiv, din pasa lui Alex Ioniță II, semnând dubla, sub privirile neputincioase ale lui Sava, care nu a mai putut să își salveze poarta.
Giuleștiul, în sărbătoare, cu favoriții în avantaj pe tabelă, a dat drumul la fiestă în minutul 71, atunci când fostul jucător al celor de la CFR Cluj, Claudiu Petrila, a înscris cu capul pentru 3-1, desprinzându-și echipa pe final de partidă.
CFR a fugit după egalare, dar nu a mai putut marca în deplasarea din Giulești, iar partida s-a terminat 3-1 pentru Rapid, care urcă pe podium în Superligă, cu 18 puncte, la egalitate cu Universitatea Craiova.
De partea cealaltă, CFR este pe 2, cu 19 puncte și cu un meci mai puțin.
Citește și:

Rapid - CFR Cluj, echipele de start

Rapid
CFR Cluj
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo