Eurosport
Rapid - FCSB va stabili un nou record de audiență în SuperLigă! Câte bilete au fost deja vândute
De
Publicat 06/03/2024 la 12:15 GMT+2
Rapid și FCSB se vor înfrunta în weekend, pe Arena Națională, într-un meci contând pentru a 30-a etapă a SuperLigii. Cu circa 4 zile înainte de derby, oficialii giuleștenilor au anunțat că au vândut aproape toate biletele disponibile, astfel că se așteaptă ca partida să intre în topul audiențelor din acest sezon.
Rapid - FCSB
Credit imagine: Eurosport
Rapid și FCSB vor fi protagonistele celui mai interesant meci din ultima etapă a sezonului regulat al SuperLigii, duel programat sâmbătă seară, de la ora 20:00, pe Arena Națională.
Oficialii clubului din Giulești au luat decizia de a muta partida pe cel mai mare stadion din România pentru a le oferi șansa cât mai multor persoane de a se afla în tribune, iar planul le-a dat roade.
În această dimineață, șefii Rapidului au anunțat, pe rețelele de socializare, că le-au mai rămas doar circa 2.000 de bilete pentru meci, ceea ce înseamnă că au vândut până acum peste 40.000 de bilete.
"Ne pregătim de istorie! Aproximativ 2.000 de bilete rămase pentru duelul Rapid - FCSB, aproape toate biletele din sectoarele rapidiste fiind epuizate într-un timp record!
10% din numărul total de bilete a fost rezervat pentru copii (sub 14 ani), cei care vor putea intra cu un bilet gratuit la Peluza Nord, Tribuna a II-a și Tribuna I (inelele 2 și 3).
Biletele pentru copii vor putea fi ridicate doar la intrarea în stadion, înainte de meci. Meciul Rapid - FCSB se va juca sâmbătă, ora 20:00, pe Arena Națională", se arată în comunicatul celor de la Rapid.
Citește și:
Record de audiență la Rapid - FCSB
Derby-ul are șanse mari să se joace în fața unor tribune pline, ceea ce înseamnă că va doborî recordul de audiență din acest sezon al SuperLigii, care este deținut de meciul tur dintre FCSB și Rapid.
La partida din cea de-a 15-a etapă a campionatului, pe Arena Națională au fost 40.563 de persoane, cu peste 12.000 mai multe decât la duelul dintre FCSB și CFR Cluj, care se află pe locul 2 în topul celor mai mari audiențe din SuperLigă.
De altfel, trebuie remarcat că roș-albaștrii sunt protagoniști în 8 dintre duelurile din top 10 meciuri cu cel mai mare număr de spectatori în tribune în sezonul 2023/24.
Topul audiențelor din SuperLigă în sezonul 2023/24:
Promo
Promo