Rapid și UTA Arad, meci spectaculos pe Giulești! 5 goluri și multe ocazii de poartă

Rapid a primit vizita celor de la UTA Arad, într-o partidă din etapa a 28-a din SuperLiga României. Giuleștenii s-au impus cu 4-1, la capătul unei partide spectaculoase, în care oaspeții au forțat, dar au cedat fizic în ultimele 25 de minute.

Rrahmani, în Rapid - UTA Arad. Sursa: GSP.

Credit imagine: Eurosport

Rapid București s-a impus cu 4-1 în fața rivalilor de la UTA Arad și se apropie din nou la 7 puncte de FCSB, care evoluează joi, împotriva lui Voluntari. Rrahmani a deschis scorul în secunda 52 și tot el a vrut să închidă tabela pe final, dar Burmaz nu a fost de acord și a marcat un gol superb din lovitură liberă la ultima fază.
Rapid a deschis scorul după numai 52 de secunde. UTA a început dezastruos în defensivă, iar gazdele au profitat și Rrahmani a trimis mingea în plasă, după ce adversarii au scos încă un șut de pe linia porții.
Arădenii nu s-au regăsit, iar giuleștenii și-au dublat repede avantajul, profitând de momentele de atac bune. Robert Bădescu, cel care l-a înlocuit pe Borza și a fost introdus pentru a îndeplini regula U21, a înscris după un croner bătut de pe dreapta și o serie de greșeli în defensiva adversă.
După jumătatea primei reprize au fost momente de panică pe Giulești. Unui spectator i s-a făcut rău și a fost nevoie de intervenția ambulanței, care a traversat gazonul pentru ca medicii să intervină cât mai repde.
UTA s-a mai trezit după prima jumătate de oră, dar tot rapidiștii au amenințat poarta. Claudiu Petrila a trimis un șut puternic de la marginea careului, dar mingea s-a dus de puțin peste bara transversală.
Oaspeții au dat primele semne de viață în minutul 38, atunci când Fabry a primit o pasă excelentă în careu, dar a trimis pe lângă stâlpul din dreapta. În prelungirile primei reprize, Claudiu Michovschi, jucătorul împrumutat de Rapid la UTA, a redus din diferență cu o lovitură de cap.
UTA a continuat să fie periculoasă și după pauză și putea să egaleze în două rânduri. Mai întâi, Luckassen a irosit o șansă bună, iar apoi Stolnik a reluat cu capul foarte puțin pe lângă poartă.
Resursele echipei lui Mircea Rednic s-au terminat pe final, iar Rapid și-a asigurat victoria după minutul 80. Funsho l-a servit excelent pe Rrahmani, care nu a iertat și l-a executat pe Iacob.
La ultima fază, Burmaz a marcat un gol superb din lovitură liberă, închizând tabela.
Rapid – UTA s-a încheiat 4-1, iar bucureștenii pun presiune pe FCSB. De cealaltă parte, arădenii se află la un punct de play-off, cu două etape înaintea sezonului regulat.
Citește și:

Rapid – UTA Arad: Echipele de start:

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo