Eurosport
Reacția lui Victor Angelescu la zvonurile despre venirea lui Compagno la Rapid
De
Publicat 09/11/2023 la 10:50 GMT+2
Acționarul minoritar al celor de la Rapid București, Victor Angelescu, a dezmințit zvonurile despre interesul echipei giuleștene pentru atacantul FCSB-ului, Andrea Compagno. S-a spus că italianul ar fi dorit de Rapid, după ce a intrat în dizgrația patronului de la FCSB.
Andrea Compagno, FCSB.
Credit imagine: Eurosport
Articol scris de Daniel Kerekes
Andrea Compagno trece printr-o formă slabă în acest sezon. Atacantul italian a marcat doar 4 goluri în Superliga, două dintre ele fiind transformări ale loviturilor de pedeapsă. Nici jocul masivului vârf adus anul trecut de la FCU Craiova nu se mai mulează pe ceea ce încearcă să joace liderul la zi al primei ligi din România.
În ultimul meci, împotriva Rapidului, Compagno a fost schimbat la pauză în urma unei noi evoluții sub așteptări. După meciul câștigat de giuleșteni cu scorul de 2-1, au apărut zvonuri despre interesul "vișiniiilor" pentru atacantul central. Patronul FCSB-ului și-a exprimat deja dorința de a-l vinde pe Compagno în următoarea perioadă de transferuri.
Victor Angelescu nu a întârziat să infirme aceste zvonuri: "Nu, nu. Nu și-l dorește Cristiano. Nici noi nu ne-am interesat de el. Nu e un atacant rău, dar nu ni-l dorim. E destul de greu să se facă transferuri între Steaua (n.r. FCSB) și Rapid", a spus acționarul, citat de Digi Sport.
Citește și:
Florinel Coman i-ar fi cerut antrenorilor să-l scoată pe Compagno
Atacantul italian nu a ajuns doar în dizgrația patronului, ci și a colegului său din linia ofensivă. Un membru al staff-ului vicecampioanei a dezvăluit faptul că Florinel Coman a cerut ca Andrea Compagno să fie scos de pe teren la pauza unei partide, fiindcă nu i se dădeau soluții, conform GSP.ro.
Ilias Charalambous și Mihai Pintilii nu au ascultat de cerința jucătorului de 25 de ani, Compagno fiind înlocuit pe finalul partidei. Coman ar fi spus că nu poate să intre în combinații cu italianul, iar echipa are de suferit din acest motiv.
Andrea Compagno a fost transferat la FCSB în vara anului trecut. "Roș-albaștri" plăteau 1,5 milioane de euro pentru vârful de la FCU Craiova. Acesta a avut un sezon de debut excelent, cu 15 goluri marcate. Compagno va putea să negocieze cu orice echipă din ianuarie, contractul său fiind scadent la finalul sezonului, dar patronul a dat de înțeles că dorește să îl vândă în ianuarie.
Promo
Promo