Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Situația lui Denis Alibec, dată exemplu pentru Florinel Coman! "Vă dați seama? Se chinuie acolo"

Bianca Dumitru

Publicat 14/04/2024 la 16:15 GMT+3

Florinel Coman este aproape de plecarea de la FCSB, golgheterul din SuperLigă fiind tentat să plece în Qatar, unde este dorit de Al Duhail. Ciprian Panait, un antrenor cu experiență în țările arabe, i-a recomandat lui Coman să analizeze situația lui Denis Alibec înainte de a lua o decizie.

Denis Alibec, Florinel Coman (România)

Credit imagine: Getty Images

Florinel Coman s-ar putea despărți în vara acestui an de FCSB, golgheterul din SuperLigă fiind dorit, printre altele, la Al Duhail, una dintre cele mai titrate echipe din istoria campionatului qatarez, cu 8 titluri în palmares.
Conducerea roș-albaștrilor a anunțat recent că fotbalistul se află în negocieri avansate cu viitorul său club, dorindu-și să plece din România la finalul actualei stagiuni.
Coman ar fi tentat să accepte propunerea qatarezilor, care i-au oferit un salariu de două milioane de euro pe sezon și unde ar urma să fie antrenat de Christophe Galtier, fostul tehnician al celor de la PSG.
Zvonurile apărute în ultima vreme au fost comentate de Ciprian Panait, antrenorul român cu o mare experiență în fotbalul din țările arabe, unde le-a pregătit până acum pe Al-Raed, Al-Batin, Sohar și Al-Kharaitiyat.
Tehnicianul de 47 de ani i-a recomandat lui Florinel Coman să se uite un pic la situația în care este Denis Alibec în Qatar, la Muaither, înainte de a lua o decizie pe care ar putea ajunge să o regrete.
Citește și:

Florinel Coman, sfătuit să analizeze situația lui Alibec

"Muaither e o echipă foarte mică din Qatar. E o echipă care a stat foarte mulți ani în liga a doua. Eu am jucat contra lor acum doi ani în campionat. Aveau câțiva jucători buni, dar e o echipă mică.
Vă dați seama? Alibec se chinuie acolo. Ai plecat în calitate de golgheter al campioanei Farul și s-a dus acolo, dar nu a reușit să se impună. Să te impui nu înseamnă să rămâi la Muaither, ci să mergi la Al Sadd, la Al Duhail, la Al Rayyan, la Al Gharafa, la primele patru echipe de acolo, care își permit să ia oricând pe oricine.
El acum se gândește sau crede că e mai bine să vină înapoi în țară. Vă dați seama... Chestiile sunt cusute cu ață albă în direcția asta. Dacă ești bine văzut, dacă ești sigur pe tine, niciodată nu renunți la ce e acolo, la organizarea de acolo, la banii de acolo.
Acolo nu trebuie să te gândești dacă ai deplasare, avion. Acolo trebuie doar să dai maxim pe teren. Coman ar trebui să învețe din experiența lui Alibec", a declarat Ciprian Panait, potrivit Sport.ro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo