U Cluj - Rapid 0-3 | Giuleștenii, prima victorie a sezonului! Vătăjelu și-a marcat un autogol rar

Rapid s-a impus cu 3-0 la Mediaș, contra celor de la U Cluj, într-un meci contând pentru etapa a 2-a a SuperLigii. Giuleștenii au avut mare noroc la primele două reușite, dar per total formația lui Bergodi a fost mai bună și a meritat din plin victoria.

U Cluj - Rapid 0-3

Credit imagine: Eurosport

Rapid începuse cu o remiză albă noul sezon, acasă cu Sepsi, și o victorie în deplasarea cu U Cluj era imperios necesară pentru ca startul de sezon să nu fie considerat unul ratat pentru echipa lui Bergodi. Partida s-a jucat la Mediaș, iar valoarea superioară a oaspeților și-a spus cuvântul.
Meciul a început echilibrat, cu fiecare dintre cele două echipe încercând să pună stăpânire pe joc. U Cluj a fost mai prezentă în jumătatea adversă în prima jumătate de oră, dar spre finalul reprize Rapid a reușit să preia controlul și, după câteva ocazii mari ratate de Funsho, a deschis scorul înainte de pauză. În minutul 45, Cîrjan i-a pasat lui Dugandzic, iar șutul atacantului s-a dus în poarta lui Gorcea, după ce a fost deviat cu capul de Dimitrov.

U Cluj - Rapid 0-3 | Giuleștenii s-au impus fără emoții la Mediaș

În repriza secundă gazdele au încercat să iasă și mai mult la joc, dar Rapid a reușit să țină mingea departe de poarta lui Moldovan. Meciul s-a rupt în minutul 62. Albu a avut o incursiune în flancul stâng și a centrat puternic în careu. Gorcea nu a reușit să intervină și Vătăjelu s-a trezit cu mingea la picior. Fostul jucător al Craiovei a avut o intervenție stângace și a trimis mingea în proprie poartă.
U Cluj a avut o șansă bună de a reveni în joc în minutul 68. Chipciu a prins un șut foarte bun de la marginea careului, dar Moldovan a reușit o intervenție fenomenală, dovedind că merită să fie titularul echipei naționale. La doar 4 minute distanță, Rapid a mai marcat o dată. Apărarea "șepcilor roșii" a respins eronat o centrare a lui Braun, iar Papeau a profitat și a făcut 3-0 cu o execuție simplă din interiorul careului.
Finalul de meci a fost la discreția giuleștenilor și s-a terminat 0-3, un rezultat poate puțin prea dur pentru cei de la U Cluj, deși victoria Rapidului a fost pe deplin meritată. În urma acestui rezultat, Rapid are 4 puncte după două etape și niciun gol încasat. În runda a 3-a, giuleștenii vor primi vizita celor de la FC Botoșani. De partea cealaltă, echipa lui Toni Petrea rămâne cu un punct în clasament și va încerca să-și îmbunătățească zestrea săptămâna viitoare, la duelul din deplasare cu FC U 1948 Craiova.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo