U Cluj - Universitatea Craiova, în finala barajului pentru Conference! Ardelenii au învins Oțelul cu 2-0

U Cluj a câștigat cu 2-0 în fața Oțelului, în primul baraj pentru Conference League și va juca în finală cu Universitatea Craiova. Ardelenii au fost dominați de gălățeni, dar au lovit de două ori pe contraatac și au șansa de a merge în Europa.

Anselmo. U Cluj. Sursa: Facebook.

Credit imagine: Eurosport

U Cluj s-a impus cu 2-0 pe terenul celor de la Oțelul Galați și merg la barajul pentru Conference League, acolo unde vor da peste Universitatea Craiova. Cele două formații se vor întâlni săpătmâna viitoare, după ce oltenii au ratat aseară urcarea pe locul 2 din play-off, după victoria lui CFR cu Farul.
Prima ocazie le-a aparținut gazdelor, după doar 3 minute de joc. Cisse a centrat bine pentru Rusevic, dar atacantul sârb a reluat cu capul pe lângă poartă.
Următoarea fază importantă a avut loc tot la poarta lui Gertmonas. De această dată, Samuel Teles a fost cel care a trimis pe lângă bara din dreapta, cu o lovitură de cap.
În minutul 28, Gertmonas a greșit, comițând un penalty. Mai întâi, portarul lui U Cluj a respins șutul lui Rusevic în față, iar mingea a venit la Teles, care a fost faultat și a obținut o lovitură de pedeapsă.
Rusevic a executat însă slab lovitura de la 11 metri, iar Gertmonas a respins în corner, menținând egalitatea.
Oțelul a mai ratat o dată, în prelungirile primei reprize. Maciel a primit o pasă peste apărarea adversă, dar a avut nevoie de mai multe atingeri pentru a controla mingea și a fost deposedat de Thalisson.
Contrar cursului jocului, U Cluj a dat lovitura în minutul 63. Oțelul se afla în atac, dar oaspeții au plecat pe un contraatac, ajungând în careul advers din doar 5 pase. Federico Anselmo a fost servit perfect de Roguljic, argentinianul finalizând dintr-o poziție foarte bună.
Imediat, Oțelul putea egala în urma unei lovituri de colț. Cisotti a centrat, iarMihai Adăscăliței l-a lăsat fără replică pe poartarul advers, doar că mingea s-a dus alături.
Cu apărarea foarte sus și visătoare, Oțelul a mai primit o lovitură. Robert Silaghi l-a așteptat perfect pe Anselmo, care s-a demarcat și a rămas singur cu portarul. Argentinianul a făcut dubla cu un șut simplu, în minutul 73.
Oțelul Galați – U Cluj s-a încheiat 0-2, iar formația antrenată de Ioan Ovidiu Sabău va juca împotriva Universității Craiova în barajul pentru Conference League.
Citește și:

Oțelul Galați – U Cluj: Echipele de start:

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo