Eurosport
Un titular de la FCSB, "îndepărtat" după transferul lui Ganea?! Cui i-ar putea lua locul în primul 11
De
Publicat 05/09/2023 la 08:27 GMT+3
FCSB l-a transferat în ultimele zile ale perioadei de mercato din această vară pe Cristi Ganea, care a semnat un contract valabil două sezoane. Gabi Balint se așteaptă ca în urma acestei mutări, un titular din lotul lui Elias Charalambous să fie dat afară.
FCSB
Credit imagine: Facebook
Conducerea celor de la FCSB a anunțat, imediat după victoria obținută în fața Universității Craiova, că s-a înțeles cu Cristi Ganea, care și-a reziliat contractul cu Panathinakos și a refuzat să revină sub comanda lui Gică Hagi, fiind tentat să accepte propunerea venită de la vicecampioana României.
Cele două părți s-au înțeles pentru un contract valabil în următoarele două sezoane, salariul pe care fundașul ar urma să-l încaseze fiind de 12.000 de euro pe lună.
Această mutare ar putea duce la îndepărtarea unui titular din echipa lui Elias Charalambous. Gabi Balint consideră că, prin transferul lui Ganea, șefii de la FCSB ar intenționa să renunțe la Risto Radunovic.
Muntenegreanul mai are contract cu roș-albaștrii până la finalul acestui sezon, iar discuțiile despre o posibilă prelungire a înțelegerii nu au demarat încă. Balint a spus că sosirea lui Ganea ar putea să-i stabilească soarta lui Radunovic.
"Ganea nu prea a jucat în ultimul timp. Eu îl știu bine, l-am avut jucător la Craiova. E un jucător bun, dar a trecut timpul peste el. Am înțeles că se dorește îndepărtarea lui Radunovic, ușor, ușor, că nu mai... A îmbătrânit", a declarat Gabi Balint, la DigiSport.
Totul depinde, însă, de cum se va acomoda Cristi Ganea la FCSB și dacă îl va impresiona pe patron, care va decide ulterior pe cine preferă în primul 11.
Citește și:
Cristi Ganea, înapoi în România după un sezon dificil
Cristi Ganea nu a mai jucat în campionatul României din 2018, când Viitorul l-a vândut la Athletic Bilbao pentru suma de 1 milion de euro.
Fundașul stânga cu 8 meciuri la echipa națională a prins doar o singură partidă în La Liga în tricoul echipei basce. Ganea a revenit, sub formă de împrumut la Viitorul în 2020 pentru 3 luni, dar în ultimii 3 ani a jucat în Grecia, la Aris Salonic și Panathinakos.
La echipa din Atena, românul de 31 de ani a jucat doar 10 meciuri, dintre care 9 în campionatul Greciei, în sezonul precedent, unul marcat de probleme medicale.
Promo
Promo