Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Unul dintre cei mai promițători români, transferat de Rapid! Mutare interesantă pe axa Giulești-UTA

Maria Olteanu

Publicat 12/02/2024 la 20:53 GMT+2

Clubul de fotbal Rapid Bucureşti a anunţat că l-a achiziţionat pe Rareş Pop, unul dintre cei mai buni tineri jucători din ţară, dar care va continua să joace la UTA Arad până la vară.

Rareș Pop, foto: UTA Facebook

Credit imagine: facebook

În vârstă de numai 18 ani, Rareş Pop a jucat deja în 53 de meciuri pe prima scenă a fotbalului românesc, reuşind 6 goluri şi 4 pase decisive.
Mijlocaşul născut la Arad a semnat un contract valabil până în 2028 cu Rapid.
În actualul sezon, Rareş Pop a evoluat în 25 de meciuri de Superligă, reuşind să înscrie de trei ori, o dată chiar în poarta Rapidului, în partida de la Oradea, terminată la egalitate (2-2).
Pop este un om de bază la naţionala U19 a României, iar anul trecut a debutat şi pentru formaţia U21, sub comanda lui Daniel Pancu, acesta evoluând în partida cu Albania, din preliminariile Campionatului European de tineret.

Pop la Rapid, Vulturar la UTA

''Ne bucurăm că am reuşit să îl achiziţionăm pe Rareş, pentru ca este printre cei mai buni tineri din ţară şi credem foarte mult în el. Şi-a dorit să rămână la UTA Arad, clubul care l-a format, până în vară, pentru că vrea să-şi îndeplinească obiectivele cu arădenii. Strategia noastră are la bază creşterea de tineri jucători români, care pot fi o soluţie pentru echipa naţională. Avem mare încredere în tinerii transferaţi, dar şi în cei pe care îi avem deja în lot. De asemenea, avem şi în academie jucători de mare viitor, care sperăm să facă pasul către prima echipa, cât mai repede'', a declarat preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae.
Totodată, Rapid l-a împrumutat pe mijlocaşul Cătălin Vulturar (19 ani) la UTA Arad, până în vară, acolo unde va fi coleg cu Claudiu Micovschi şi Rare? Pop, ambii împrumutaţi de echipa giuleşteană.
Vulturar, născut la Arad, pe 9 martie 2004, este cel mai tânăr debutant din istoria echipei UTA, la doar 14 ani. Vulturar se întoarce la Arad după o pauză de aproape 5 ani. Internaţionalul de tineret a fost căpitanul echipei Lecce Primavera în sezonul precedent, în care a câştigat campionatul Primavera.
Titular în selecţionata U21 a României în ultimele jocuri din campania pentru Campionatul European de tineret, Vulturar a făcut parte din toate naţionalele tricolore de juniori.
La începutul lunii, Vulturar a semnat un contract cu Rapid valabil până în vara anului 2028.
Sursă: AGERPRES
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo