#Voce 5 motive pentru care nu trebuie să ratezi FCSB - Rapid

Eurosport on Google

În această seară, de la ora 20:30, FCSB și Rapid se întâlnesc, pe Arena Națională, pentru prima oară în acest sezon, într-un meci ce anunță orgolii, pasiune, dar și spectacol atât în tribune cât și la nivelul gazonului.

Florinel Coman în duel cu Onea, în Rapid - FCSB. Sursa: Gsp.

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Teo Drăghici
FCSB-Rapid, mereu un meci special pentru fotbalul românesc. O rivalitate trecută la nivelul superior după celebrul sfert ”Uefanstasic”, din 2006, chiar dacă între timp justiția a confirmat oficial că FCSB nu e Steaua, iar performanțele roș-albaștrilor din 2003 până în 2017 nu sunt trecute în vreun palmares. Vorbim de un meci în care de-a lungul istoriei au ieșit la rampă fotbaliști ca Dică, Daniel Niculae sau Tătărușanu, dar și de un duel în care spectacolul făcut în tribune de către galeriile celor două echipe a fost mereu la înălțime. Ultima întâlnire? Un 5-1 de poveste pentru suflarea rapidistă, chiar la FCSB acasă. Plecând de la aceste aspecte generale, iată 5 motive pentru care nu trebuie să ratezi partida dintre FCSB și Rapid de duminică seară.

Atmosfera de vis din tribune

Cu 4 zile înainte de startul partidei, se vânduseră deja 25 de mii de bilete, număr impresionant dacă ne gândim la asistențele din România. Prețurile sunt accesibile, iar românii au început să se reîntoarcă pe stadioane, dacă ne uităm pe statistica ultimilor ani. Din cele 25 de mii, 2400 sunt luate de către fanii giuleșteni, care în ciuda numărului mai mic de bilete, vor fi suficient de vocali astfel încât să domine sonor pe Arena Națională. Echipa din Grant merge din ce în ce mai bine, iar tensiunile de la începutul sezonului par că s-au aplanat în ultima vreme, astfel că ne vom aștepta la o atmosferă electrizantă făcută de suporterii din Grant.
De partea cealaltă și FCSB are Peluza Nord de partea ei, roș-albaștrii mobilizându-se foarte bine la meciuri de o astfel de importanță. Cel mai probabil vor pregăti o coregrafie specială, iar cu ajutorul celor aflați în tribune, îi vor împinge de la spate pe jucători, care speră să obțină victoria în semn de revanșă după cele 3 remize consecutive în fața unor adversari mai slabi cotați.
picture

Galerie Rapid la meciul cu FCSB, foto: captura Rapid Facebook

Credit imagine: Eurosport

Situația din clasament

Cinci puncte le despart pe cele două înaintea acestei partide; FCSB vine din poziția de lider, însă în ultimele jocuri nu a convins deloc, iar CFR-ul stă la pândă să fructifice pașii greșiți ai echipei antrenate de Charalambous. De partea cealaltă, Rapidul e pe locul 3, după un început ezitant de sezon, iar cu o victorie duminică seara, s-ar apropia la două puncte de FCSB, distanță destul de fragilă pentru fotoliul de lider al ”roș-albaștrilor”. Astfel, victoria duminică poate cântări greu în lupta la titlu, chiar dacă, începând cu luna martie punctele se vor înjumătății.

Absențele din atacul Rapidului

O mașinărie de goluri de la instalarea lui Bergodi, Rapidul vine pe Arena Națională fără două piese tari din atac: Rrahmani și Petrila. Cei doi au contribuit la 62% din golurile înscrise de Rapid în acest sezon, în Superliga, făcând ca echipa din Giulești să fie cea mai ofensivă formație din campionatul nostru. Cu Marko Dugandžić vândut la începutul sezonului, toate speranțele ofensive stăteau în kosovarul Rrahmani. Acum, cu el accidentat, Bergodi are de ales între tânărul Alexandru Stan, ce are jucate doar 191 de minute în acest sezon, și Kevin Soni, un atacant camerunez care a jucat ultima oară în luna decembrie a anului trecut. De partea cealaltă, pe postul lui Petrila sunt mai multe opțiuni și rămâne de văzut cum va alcătui, tehnicianul italian, garnitura ofensivă a feroviarilor duminică seara.
picture

Albion Rrahmani (Rapid)

Credit imagine: Facebook

Reîntoarcerea lui Oaidă și Cristea

După ratarea dramatică a titlului de la finalul sezonului trecut, conducerea celor de la FCSB a făcut o curățenie generală la nivelul lotului în vederea noului sezon competițional ce bătea la ușă. Din tabăra roș-albaștrilor, în această vară, au plecat 13 jucători, printre care și fundașul Iulian Cristea și mijlocașul Oaidă. Cei doi au ales o destinație cu adevărat surprinzătoare, rivala Rapid București. Ultima mutare pe axa FCSB-Rapid se întâmplase abia în perioada de transferuri a sezonului 2014-2015 când, Iulian Roșu, actualul jucător al lui Dinamo, a plecat liber de contract la Rapid din tabăra roș-albastră. Meciul de duminică va fi prima revedere a lui Cristea și a lui Oaidă cu fanii FCSB-ului și rămâne de văzut cum vor fi primiți de către aceștia, având în vedere că, de la venirea în Giulești, au fost surprinși de mai multe ori cântând celebrul imn vișiniu.
Citește și:

Duelul Coman-Borza

Crescuți amândoi în Academia Hagi, dar în perioade diferite, Florinel Coman și Borza oferă un duel ce se anunță foarte interesant. Om de bază la roș-albaștri, Florinel Coman va reveni, la meciul cu Rapid, după o accidentare ce l-a ținut departe de gazon pentru 2 săptămâni, recuperându-se miraculos la Marijana Kovacevic, în Serbia. Influența lui Coman în jocul roș-albaștrilor este una de necontestat și în acest sezon, fiind cel mai bun pasator din Superliga, cu 6 assisturi; meciul de duminică seara poate fi oportunitatea pentru ca șeptarul fcsb-ist să înscrie primul gol din carieră împotriva Rapidului.
picture

Florinel Coman, FCSB - Dinamo 2-1

Credit imagine: Getty Images

De partea cealaltă, Borza a fost adus în Giulești, în această vară, pe o sumă importantă pentru campionatul nostru, 800 de mii de euro. Prestațiile bune din tricoul Rapidului l-au propulsat și în lotul echipei naționale, iar la doar cei 17 ani ai săi e văzut ca următorul transfer românesc, de marcă, în occident. Va fi foarte interesant de văzut ce metode vor căuta cei doi să se anihileze reciproc și care dintre ei va ieși câștigător la finalul partidei.
FCSB - Rapid va fi în această seară de la 20.30 în format Livetext pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport. Tu pe ce echipă mizezi în acest derby?
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo