Besiktas, ofertă de nerefuzat pentru un fotbalist de la FCSB. Cât sunt dispuși să ofere turcii

FCSB a fost cea mai "ocupată" echipă din România în timpul perioadei de transferuri. Roș-albaștrii au operat multe modificări la nivelul lotului, atât la capitolul plecări, cât și la cel al sosirilor. Recent, oficialii trupei din capitală au anunțat faptul că au primit din partea celor de la Besiktas o ofertă de transfer pentru Adrian Șut (25 de ani), în valoare de aproximativ 2 milioane de euro.

Adrian Șut

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Radu Nemțaru
Adrian Șut (25 de ani) a fost unul dintre oamenii de bază care au alcătuit linia de mijloc a celor de la FCSB în sezonul trecut, atunci când roș-albaștrii reușeau să cucerească titlul după o pauză de 8 ani.
Oficialii grupării din capitală au dezvăluit că au fost recent ofertați de Besiktas în privința transferului internaționalului român. Turcii ar fi dispuși să ofere până la 3 milioane de euro, însă conducerea FCSB-ului ar dori să primească suma de 4 milioane de euro.

Adrian șut, ofertat de besiktas

Potrivit gsp.ro, suma propusă de oficialii turci ar fi de 2 milioane de euro, însă roș-albaștrii sunt convinși că pot obține mai mult pentru transferul lui Șut și cer dublul sumei.
Conform sursei citate mai sus, Besiktas nu ar fi dispusă să ofere mai mult de 3 milioane de euro pentru jucătorul al cărui salariu anual s-ar situa în jurul sumei de 600.000 de euro.
Gruparea turcă are un start excelent de campanie, reușind victorii pe linie în primele 3 etape ale campionatului intern. Mai mult, trupa lui Giovanni van Bronckhorst a reușit calificarea în faza propriu-zisă a UEFA Europa League, după ce a trecut de Lugano în play-off, scor 8-4 la general.
Adrian Șut este în continuare un punct fix în sistemul de joc al celor de la FCSB, iar în cazul în care transferul său nu se va efectua, este de așteptat să rămână printre titularii roș-albaștrilor, alături de care speră să aibă un parcurs bun în campionatul intern, UEL și Cupa României.
Potrivit transfermarkt.com, Adrian Șut este cotat în prezent la 2.7 milioane de euro, ceea ce reprezintă cel mai înalt punct al carierei din punct de vedere al valorii de transfer.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo