CFR Cluj i-a decis soarta lui Dan Petrescu, după ce fanii i-au cerut demisia! Anunțul lui Neluțu Varga

CFR Cluj nu traversează cea mai bună perioadă, având doar două victorii în ultimele 8 partide. Lui Dan Petrescu i s-a cerut demisia de către fani, însă Neluțu Varga a ieșit în față și a transmis că nu se pune problema unei despărțiri, cel puțin în acest moment.

Dan Petrescu

Credit imagine: Getty Images

CFR Cluj a obținut a doua victorie în ultimele opt partide, după ce a trecut de Gloria Buzău cu 1-0. Ardelenii încheie astfel turul de campionat pe podium, pe locul 3, în spatele celor de la U Cluj și Dinamo.
Dan Petrescu s-a plâns după meci de felul în care este tratat la CFR, dar și în țară, simțindu-se nerespectat. Antrenorului i s-a cerut demisia de fanii CFR-iști, iar Neluțu Varga a luat decizia finală.
Întrebat dacă va continua cu Petrescu, patronul fostei campioane a răspuns categoric că da și a analizat parcursul echipei din ultima perioadă, simțind că lucrurile iau o întorsătură pozitivă.
"A fost o perioadă cu multe nemulțumiri, au fost accidentări, a fost un cumul de factori care nu m-a mulțumit, dar acum se pare că se redresează și că se rezolvă problemele, nu au ce să se plângă, au totul la zi, nu se pune problema de bani. (n.r.-Continuați cu Dan Petrescu?) Sigur, sigur, da!", a declarat Neluțu Varga, conform iamsport.ro.

CFR Cluj l-ar putea vinde pe Louis Munteanu la Stuttgart

Louis Munteanu s-a transferat în această vară la CFR Cluj, având de ales între ardeleni și FCSB. Atacantul a preferat echipa lui Dan Petrescu, acolo unde s-a integrat foarte bine, însă a suferit o ruptură musculară și a avut un conflict cu antrenorul la meciul cu Petrolul.
Vârful a evoluat excelent și în partidele României U21, calificându-se la EURO 2025 alături de colegii de la naționala mică. Acum, Munteanu ar putea prinde transferul carierei, după doar jumătate de sezon în care a îmbrăcat tricoul lui CFR Cluj.
Potrivit Fanatik, Louis Munteanu este dorit la Stuttgart, formație care a făcut un sezon trecut foarte bun și s-a calificat în Champions League. Sursa citată menționează că nemții au făcut deja o ofertă de 8 milioane de euro către Neluțu Varga, iar șansele ca mutarea să se facă în acesastă iarnă sunt de 90%.
În mod normal, în cazul în care nu se va întâmpla nimic până atunci, transferul se va realiza, Stuttgart fiind un club unde se investește foarte mult. După 9 etape scurse din campionatul Germaniei, echipa se află pe locul 8, în timp ce în Champions League e pe poziția 18 din 36 de echipe.
CFR ar realiza un profit de aproape 6 milioane de euro în cazul în care îl vinde cu 8 milioane. Formația din Gruia a plătit 2,3 milioane de euro în schimbul aducerii sale de la Farul, iar randamentul dat a fost unul bun, cu 5 goluri în 12 meciuri.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo