CFR Cluj, salt până pe locul 2 în Superliga! Ardelenii s-au impus în meciul restant cu Oțelul Galați
Oțelul Galați a primit vizita celor de la CFR Cluj, în duelul restant al etapei a 6-a din Superliga României. Ardelenii s-au impus cu scorul de 1-0, singurul gol al partidei fiind reușit de Damjan Djokovic (18).
Damjan Djokovic
Credit imagine: Getty Images
CFR Cluj a ieșit victorioasă din duelul restant al rundei a 6-a din Superligă. Elevii lui Dan Petrescu s-au impus cu scorul de 1-0 în deplasarea de la Galați, singurul gol al înfruntării fiind reușit de Damjan Djokovic, în prima repriză.
Meciul de pe Stadionul Oțelul a avut o primă repriză modestă din punct de vedere al ritmului de joc, însă echilibrul de pe tabelă a fost rupt de reușita lui Djokovic (18), cel care a primit în marginea careului de la Fică și l-a executat elegant pe Iustin Popescu.
Cea mai importantă ocazie a gazdelor din prima repriză a fost semnată în minutul 44, atunci când Angha a fost aproape de a-l învinge pe Hindrich, dar a trimis puțin pe lângă poartă.
Partea a doua a avut o desfășurare asemănătoare cu cea din primele 45 de minute, cea mai bună șansă de gol a gazdelor sosind abia în ultimele minute, atunci când Lameira (81) l-a testat pe Hindrich.
Nimic notabil nu s-a mai întâmplat până la fluierul de final, astfel că Oțelul Galați - CFR Cluj s-a încheiat cu scorul de 0-1.
În urma rezultatului, CFR Cluj a urcat până pe poziția secundă a clasamentului și este la doar 3 puncte de rivala din oraș, "U" Cluj, care este lider, cu 30 de puncte acumulate în 16 meciuri. De cealaltă parte, Oțelul își continuă forma slabă și ajunge la 10 meciuri fără victorie, fiind doar pe locul 9 în Superligă, cu 20 de puncte.
După pauza internațională, pentru clujeni urmează duelul de foc cu Rapid, în timp ce gălățenii se vor deplasa la Constanța, pentru confruntarea cu trupa lui Gică Hagi.
Echipele de start în Oțelul Galați - CFR Cluj:
Oțelul Galați: I. Popescu - Adăscăliței, Angha, Stevanovic, Tomasevic - Lameira, Zivulic, Bourard - Maciel, Al. Pop, R. Tănasă
Rezerve: Dur-Bozoancă, Gomes Silva, S. Rus, Gallo, I. Neagu, N. Roșu, Duric, Teles, M. Cojocaru, Juric, Andronache, Hofman
Antrenor: Dorinel Munteanu
Rezerve: Dur-Bozoancă, Gomes Silva, S. Rus, Gallo, I. Neagu, N. Roșu, Duric, Teles, M. Cojocaru, Juric, Andronache, Hofman
Antrenor: Dorinel Munteanu
CFR Cluj: Hindrich - Graovac, Bolgado, M. Ilie, S. Rocha - Fică, Artean, Djokovic - Postolachi, L. Munteanu, Korenica
Rezerve: Gal, Fl. Iacob, Mogoș, Camora, Boben, R. Filip, Ad. Păun, Deac, Keita, Tachtsidis, Nkololo, P. Michael.
Antrenor: Dan Petrescu
Rezerve: Gal, Fl. Iacob, Mogoș, Camora, Boben, R. Filip, Ad. Păun, Deac, Keita, Tachtsidis, Nkololo, P. Michael.
Antrenor: Dan Petrescu
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Otelul Galati
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4282.png)
0
1
CFR 1907 Cluj
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/112399.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-b3afa878-c655-472d-8a13-e140557abd0e-68-310-310.jpeg)