CFR Cluj și Sepsi, recital de goluri în Superligă! Ardelenii au obținut un egal nesperat

Prologul etapei a 14-a din Superliga României a fost reprezentat de duelul dintre CFR Cluj și Sepsi OSK, încheiat cu scorul de 3-3. Partida a fost una extrem de spectaculoasă, cu multe răsturnări de scor și suspans în minutele de final. Ardelenii au obținut un egal in extremis și puteau urca până pe poziția secundă, în cazul în care s-ar fi impus în această seară.

Postolachi, autorul unei duble în CFR - Sepsi 3-3

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Radu Nemțaru
CFR Cluj și Sepsi OSK au fost primele echipe care au intrat în scenă în etapa a 14-a din Superligă. Duelul de pe Stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" s-a încheiat cu un spectaculos 3-3, iar repriza secundă a înfruntării a propus un fotbal atractiv, în care s-au marcat nu mai puțin de 5 goluri.
Prima parte a duelului din Gruia a fost una destul de modestă din punct de vedere al jocului prestat de cele două formații. Ardelenii au avut mai mult posesia, însă s-au văzut conduși în minutul 37, după ce Coman a reușit o acțiune individuală de senzație, finalizând spectaculos din alunecare.
Elevii lui Dan Petrescu au revenit ceva mai montați de la vestiare și au restabilit egalitatea în minutul 52 prin Kamara. Jucătorul din Liberia a finalizat cu capul centrarea excelentă venită de la Păun, fotbalist introdus pe teren la pauză.
Covăsnenii au reacționat la scurt timp, iar Denis Ciobotariu (55') a profitat de o ezitare din careul gazdelor și a reluat mingea în poartă.
Golul partidei a fost înscris de Florin Ștefan din afara careului, cu aproximativ 10 minute înainte de fluierul final. Lateralul lui Sepsi a reușit un voleu de senzație din afara careului, șut care nu i-a lăsat vreo șansă lui Mihai Popa.
Finalul de meci le-a aparținut elevilor lui Dan Petrescu, care au reușit o revenire de excepție. Postolachi a redus din handicap în minutul 86, după un șut excelent. Tot jucătorul venit de la Grenoble a fost cel care a adus un punct nesperat gazdelor, după ce i-a luat fața adversarului direct și a trimis mingea în poartă.
În următoarea etapă din campionat, trupa lui Dan Petrescu se va deplasa la Buzău, pentru duelul cu Gloria, în timp ce Sepsi va primi vizita celor de la Petrolul Ploiești.

echipele de start în cfr cluj - sepsi osk:

CFR Cluj
  • Titulari: M. Popa - Rocha, Bolgado, Ilie, Camora - Djokovic, Keita, Fica - Kamara, Postolachi, Deac
  • Rezerve: Hindrich, Abeid, Mogoș, Michael, Boben, Graovac, Artean, Filip, Păun, Tachtsidis, Korenica
  • Antrenor: Dan Petrescu
Sepsi OSK
  • Titulari: Gyenge - Haruț, Ciobotariu, Ninaj, Dumitrescu - Mino, Alimi, El-Sawy - Matei, Ștefan, Coman
  • Rezerve: Niczuly, Oroian, Bardea, Hajdin, Siger, Kallaku, Neskovic, Breij
  • Antrenor: Valentin Suciu

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo