Concluzia lui Cristi Balaj, după campania de transferuri a CFR-ului: "Au salvat clubul"
Actualizat 21/09/2024 la 15:32 GMT+3
Cristi Balaj, președintele de la CFR Cluj, a recunoscut că gruparea "feroviară" a fost nevoită să își vândă unii dintre cei mai buni jucători pentru a echilibra balanța financiară a clubului, mai ales după eliminarea din cupele europene.
CFR Cluj
Credit imagine: Getty Images
CFR Cluj este clubul din România care a înregistrat cel mai mare profit în această vară, strict din punct de vedere al transferurilor realizate. Ardelenii sunt pe plus cu 7,35 milioane de euro la finalul unei veri în care s-au despărțit de cei mai eficienți jucători ai sezonului trecut.
Philip Otele, golgheterul sezonului trecut, a fost prima plecare de răsunet din Gruia. Nigerianul a fost urmat de Răzvan Sava și Karlo Muhar, care au plecat pe sume importante. Clujenii s-au despărțit și de Daniel Bîrligea, care a ajuns la rivala FCSB.
Pe lângă aceștia, clujenii au mai vândut jucători precum Arlind Ajeti și Cătălin Căbuz. În total, echipa patronată de Ioan Varga a încasat 10,35 milioane de euro în această vară. Acest exod a fost necesar ca balanța financiară a clubului să rămână în echilibru.
Citește și:
Balaj: "Multe echipe ar vrea să vândă precum CFR"
Președintele CFR-ului, Cristi Balaj, a recunoscut că aceste transferuri au ajutat enorm clubul, mai ales după eliminarea din Conference League: "Campionatul este lung, noi am avut jocuri din 3 în 3 zile, pentru că am avut și meciuri în cupele europene, nu întâmplător echipele europene au avut probleme. Ne-a fost dificil, au fost foarte multe schimbări.
Am fost obligați să facem transferuri, pentru a însănătoși situația financiară. Vă dați seama ce am găsit când am venit la CFR Cluj. Nu contează cifrele, ideea e că se muncește. Sunt multe echipe care ar vrea să vândă așa cum face CFR Cluj.
Unii jucători au salvat clubul, pentru că finanțatorul ar fi băgat și mai adânc mâna în buzunar. Asta se datorează antrenorilor care au fost și colegilor mei, care au știut să îi aleagă. Avem și acum un lot bun, probabil în iarnă vom mai aduce jucători, vom finisa lotul", a declarat Balaj, la Digi Sport.
Subiecte asemănătoare