Dan Petrescu nu își explică eșecul cu FCSB! "40 de minute nu au ajuns la poartă"

FCSB a învins-o cu 3-2 pe CFR Cluj în meciul care poate decide titlul în SuperLiga României. Dan Petrescu nu își explică cum echipa sa a pierdut, spunând că roș-albaștrii nu au ajuns la poartă în primele 40 de minute și invocând lipsa de incisivitate a elevilor săi.

Dan Petrescu

Credit imagine: Getty Images

FCSB a făcut un pas important spre un nou titlu de campioană, câștigând partida cu CFR Cluj, din etapa a 5-a a play-off-ului SuperLigii. Campioana României s-a impus cu 3-2 și s-a distanțat la 5 puncte de ardeleni și la 6 de Universitatea Craiova, care are, însă, un meci în minus.
Roș-albaștrii au condus cu 3-0, dar Dan Petrescu spune că rezultatul e nedrept, după ce adversara nu a pus probleme în primele 40 de minute ale duelului.
"Ați văzut cu toții. 40 de minute s-a jucat la o poartă. Nici nu au ajuns la poartă. E clar că nu am fost destul de incisivi dar am dominat. Pur și simplu ne-am bătut singuri. E clar că ne-am revenit, dar au fost greșeli mari de tot. Așa a fost tot campionatul. Fără să încerce, cei de la FCSB au dat 3 goluri.
E vorba de experiență. Au experiență mult mai mare. Noi avem mulți jucători noi. Ei l-au pierdut doar pe Coman. Când ai experiență, e mai ușor. Jucătorii noștri nu au luat campionate. Noi trebuie să ne gândim la fiecare meci. Dacă pierzi, ce faci? Nici în campionat nu suntem siguri că mergem în Europa. La cum arată clasamentul… Joi vine Farul cu o zi în plus de odihnă, Alibec e în formă. Noi o să suferim, drumul până la Cluj. Am avut un meci intens azi.
Matematic mai sunt șanse, dacă cei de la FCSB mai pierd vreo 2-3 meciuri. Nu putem să spunem că ne dăm bătuți. Să vedem ce facem joi, avem nevoie de moral. Meciul ăsta m-a șocat, nu am înțeles nimic. Am reintrat bine în meci, dar e păcat. Am fost bolnav, nici antrenament nu am făcut de dimineață. Să dai out de poartă la VAR nu am mai văzut. Dar nu ar trebui să spunem ceva de arbitru că nu a fost influențat de arbitru meciul", a declarat Dan Petrescu, la digisport.ro.

Louis Munteanu speră ca titlul să se decidă în ultima etapă, la CFR Cluj – FCSB

Louis Munteanu a marcat ambele goluri ale ardelenilor și speră ca titlul să se decidă în ultima etapă, când cele două formații se vor duela din nou, chiar dacă diferența de acum e de 5 puncte.
"A fost un meci foarte greu. În prima repriză am jucat foarte bine, dar am luat acel gol, puțin nemeritat. În a doua repriză ne-am bătut singuri. Au fost foarte pragmatici.
Din păcate luăm goluri de cascadorii râsului. E greu, când pierdem în halul acesta. Trebuie să ne revenim, avem un meci acum în Cupă. Trebuie să ne calificăm, dacă pierdem și în Cupă… s-a dus.
Avem și un meci cu ei acasă după, sperăm să reușim să câștigăm tot de acum, poate se mai încurcă și, poate, în ultimul meci, să arătăm altfel", a declarat Louis Munteanu, la digisport.ro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo