Eurosport
Darius Olaru poate ajunge la Rangers! Părerea scoțienilor despre internaționalul român
De
Publicat 31/10/2024 la 23:08 GMT+2
Darius Olaru (26 de ani) a ajuns pe lista celor de la Rangers, după ce oficialii grupării de pe Ibrox i-au observat prestațiile solide din acest debut de sezon. La aflarea veștii, presa din Scoția a reacționat, sugerând faptul că investiția în jucătorul român ar trebui să fie justificată din punct de vedere strategic.
Darius Olaru
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Radu Nemțaru
După ce a devenit treptat unul dintre cei mai importanți jucători ai campioanei României, Darius Olaru pare să atras atenția celor de la Glasgow Rangers.
Chiar dacă nu a fost prezent pe teren pentru FCSB la duelul din etapa a 3-a din Europa League, câștigat categoric de Rangers, scor 4-0, oficialii trupei de pe Ibrox i-au acordat o atenție specială la meciurile jucate în debutul acestui sezon, iar o ofertă din partea acestora ar putea sosi curând.
La aflarea veștii, jurnaliștii de la Ibrox News au comentat posibilul transfer, sugerând faptul că investiția în jucătorul român ar putea fi una extrem de riscantă.
"Rangers trebuie să se asigure că Darius Olaru poate duce echipa la nivelul următor.
Având în vedere situația financiară a clubului de pe Ibrox, orice investiție substanțială într-un jucător precum Olaru trebuie să fie justificată din punct de vedere strategic de potențialul jucătorului de a ridica nivelul de performanță al echipei.
Să investești o sumă mare este un risc care ar trebui asumat doar dacă există certitudinea că românul se poate adapta repede la fotbalul scoțian, poate îmbunătăți nivelul echipei și să contribuie direct la câștigarea trofeelor și la performanțe europene", au scris juraliștii sursei citate.
Citește și:
- Frankfurt i-a setat prețul lui Omar Marmoush, revelația sezonului în Bundesliga! Posibila destinație a egipteanului
- Problemele financiare ale Barcelonei persistă! Catalanii, puși să aleagă între Dani Olmo și Christensen
Darius Olaru, ruptură după derby-ul cu Dinamo
FCSB s-a impus categoric în derby-ul cu Dinamo din Cupa României, scor 4-0, obținând al doilea succes în fața marii rivale în decurs de 10 zile, după 2-0 în Superligă.
În ciuda victoriei categorice, FCSB și-a pierdut căpitanul, Darius Olaru ieșind accidentat încă din primul sfert de oră.
Acesta nu era anunțat titular pentru meciul de Cupă, dar a fost introdus totuși în primul 11, însă a căzut pe teren în minutul 12, după un sprint, acuzând probleme musculare la coapsa piciorului stâng.
Se pare însă că accidentarea mijlocașului este mult mai gravă decât s-a crezut inițial, patronul echipei bucureștene vorbind la DigiSport despre posibilitatea ca Olaru să fi suferit o ruptură musculară, care l-ar face indisponibil pentru o perioadă mai lungă.
Căpitanul roș-albaștrilor nu va face deplasarea la Craiova, pentru meciul cu Universitatea, care are loc duminică, de la ora 21:00, acesta urmând a merge cel mai probabil în Serbia, pentru a se trata și a avea o recuperare cât mai rapidă.
Dacă totul va funcționa bine pentru el, Olaru ar avea șanse să revină la primul duel din retur, cu Universitatea Cluj, de săptămâna viitoare.
Promo
Promo