Darius Olaru s-a hotărât și pleacă în Serie A! FCSB își pierde cel mai bun jucător, dar încasează o sumă mare

Darius Olaru este tot mai aproape de a o părăsi pe FCSB, echipă pe care a condus-o spre primul titlu în SuperLigă după o așteptare de 9 ani, din postura de căpitan. Mijlocașul și-ar fi dat acordul pentru o mutare în Serie A, iar totul depinde acum de cele două cluburi, care trebuie să se înțeleagă la bani.

Darius Olaru.

Credit imagine: Imago

Darius Olaru este cel mai în formă jucător din SuperLiga României și se află față în față cu transferul carierei. Conducerea de la FCSB a transmis că va accepta o ofertă de 5 milioane de euro, care se pare că va veni în zilele următoare, echipa care a câștigat cursa pentru mijloacșul român fiind Genoa.
S-a vorbit mult despre Rangers, inclusiv presa din Scoția scriind că mijlocașul roș-albaștrilor ar putea deveni coechipier cu Ianis Hagi. Prestațiile foarte bune l-au adus pe Olaru și în circuitul echipei naționale, iar apoi a apărut și varianta Genoa.
Până la urmă, mijlocașul celor de la FCSB s-a decis și vrea să plece în Serie A, acolo unde îi va fi mai bine, atât din punct de vedere sportiv, cât și financiar. După ce a refuzat-o pe Dallas, din MLS, Olaru și-ar fi dat acordul să plece la noua echipă patronată de Dan Șucu, iar tot ce mai rămâne de făcut este ca cele două cluburi să ajungă la un numitor comun.
Jucătorul are o clauză de reziliere de 5 milioane de euro la FCSB și nu va pleca pentru o sumă mai mică. Potrivit italienilor, Genoa e tot mai aproape de a o achita, astfel că afacerea ar fi una foarte profitabilă pentru campioana României, care are un sezon pe plus din punct de vedere financiar, însă va avea enorm de suferit, după ce la începutul sezonului l-a pierdut și pe Florinel Coman.
"Clubul rossoblu nu renunță la Darius Olaru (26 de ani): mijlocașul ofensiv și-a dat acordul pentru o mutare, dar Genoa și FCSB trebuie să încheie acordul pentru transfer", scriu cei de la pianetagenoa1893.net.

FCSB îl pierde pe Olaru, dar se alege cu 5 milioane de euro

Pierderea lui Olaru ar fi una imensă pentru Elias Charalambous, dar clubul s-ar alege cu o sumă mare pentru fotbalul românesc, iar cum profitul financiar e prioritar la FCSB, despărțirea de cel mai bun jucător nu ar fi o surpriză.
FCSB îi mai are în lot ca mijlocași centrali pe Juri Cisotti, Adrian Șut, Mihai Lixandru, Baba Alhassan, Malcom Edjouma și tânărul Mihai Toma (17 ani), dar e limpede că niciunul nu se ridică la nivelul lui Olaru. De altfel, primii 4 se remarcă în special prin calitățile defensive, ajutând mai puțin echipa în atac.
Pe de altă parte, plecarea lui Darius Olaru ar fi una firească. Acesta joacă din 2020 la FCSB, unde a ajuns de la Gaz Metan Mediaș, în schimbul a 600.000 de euro. El și-a făcut treaba la echipa din capitală, a câștigat un titlu, iar acum are tot dreptul să-și dorească o aventură în străinătate, unde va câștiga mult mai mulți bani.
FCSB a terminat anul 2024 pe locul 2 în clasamentul SuperLigii, la egalitate de puncte cu liderul "U" Cluj, dar cu un golaveraj inferior. Campioana României va juca primul meci oficial din noul an în weekendul 17-19 ianuarie, acasă, cu FC Hermannstadt.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo