Dinamo are planuri mari pentru sezonul următor! Câte transferuri vor să facă șefii clubului din Ștefan cel Mare
Dinamo s-a calificat în acest sezon în playoff-ul SuperLigii, iar șefii au început deja să se gândească la următoarea stagiune, plănuind să-i întărească lotul lui Zeljko Kopic pentru a avea rezultate și mai bune. Administratorul special al clubului, Andrei Nicolescu, a vorbit despre transferurile pe care vor să le facă dinamoviștii.
Dinamo
Credit imagine: Getty Images
Dinamo a reușit în acest sezon să prindă un loc în playoff-ul SuperLigii. Echipa nu a obținut nicio victorie în această fază a stagiunii, dar șefii clubului au planuri mari pentru anul viitor.
Administratorul special al "câinilor roșii" a vorbit astăzi despre strategia pe care oficialii lui Dinamo o pregătesc pentru perioada următoare. Andrei Nicolescu a anunțat că clubul intenționează să transfere 10-12 jucători pentru a pregăti viitorul sezon al SuperLigii.
"Nu, strategia nu se schimbă. Dar așa cum anul trecut am încercat să devenim mai buni anul ăsta, anul viitor vom face tot ce ține de noi. Vom lua, cred eu, cele mai bune măsuri să fim mai buni decât anul ăsta.
Avem un număr de jucători pe care dorim să-i transferăm. Numărul e destul de mare, spre 10-12 jucători. Avem un nucleu de jucători, pe care încercăm să-l întărim. Și toată presa a vorbit atâta timp că Dinamo nu are bani și atunci această cifră nu e atât de mare, nu?
Vorbim despre constituirea unui lot competitiv pe toate posturile, care să aibă cel puțin două opțiuni similare, dacă nu identice", a declarat Nicolescu, care a analizat și derby-ul cu FCSB, spunând că unii jucători au pus prea multă presiune pe ei, nereușind să ia cele mai inspirate decizii.
Dinamo, sub presiune în playoff-ul SuperLigii
"Noi ne-am făcut o strategie să câștigăm fiecare meci și fiecare meci să-l abordăm astfel încât să-l câștigăm. Sunt anumiți factori externi și anumiți factori interni care nu ne-au dus până acum la victorie. Încercăm să devenim mai buni.
E o presiune pozitivă pentru rezultat și pentru faptul că avem posibilitatea să jucăm astfel de meciuri și trebuie să învățăm din ele și să câștigăm cât mai mult. Toți jucătorii noștri sunt conștienți că doar astfel de meciuri îi fac mai buni. Doar punând toată energia lor în astfel de meciuri devin mai buni pentru anul viitor.
E normal să fie o presiune. Sincer eu am văzut un pic prea multă presiune, care a contat în sensul în care au luat decizii poate mai puțin inspirate la meciul cu FCSB pentru doi jucători foarte tineri care își doreau foarte mult să reușească să arate mai mult decât credeau ei că pot să arate", a afirmat acesta.
Andrei Nicolescu a vorbit și despre posibilitatea ca Dinamo să iasă din insolvență și să poată participa în următorul sezon al cupelor europene. Reprezentantul "câinilor roșii" a spus că pe 16 aprilie va avea loc un termen important în acest proces.
"În presă au apărut niște termene care nu sunt reale referitoare la posibilitatea clubului de a aplica pentru obținerea licenței, dar astea sunt chestiuni care nu ne creează niciun fel de presiune.
Noi încercăm să ne ghidăm pentru ceea ce știm noi că trebuie să facem. În legătură cu domnul Șiman, căutăm și soluții alternative, dar pe 16 aprilie cred că e un pas foarte important, care, dacă îl trecem cu bine, putem să mergem mai departe", a afirmat Nicolescu.
Pentru Dinamo urmează, în cea de-a patra etapă a playoff-ului SuperLigii, duelul din deplasare cu "U" Cluj, meci programat sâmbătă seară, de la ora 20:00.
Meciuri asemănătoare
Universitatea Cluj
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4938.png)
2
4
Dinamo București
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4042.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)