Dinamo - FCSB | Derby de România, în ochii fraților Goian! Cum se trăiește un astfel de meci + Pronosticuri
Dinamo și FCSB se vor înfrunta duminică seară, de la ora 21:00, pe Arena Națională, într-un meci contând pentru cea de-a 13-a etapă a SuperLigii. Înaintea partidei, frații Dorin și Lucian Goian au prefațat derby-ul într-un interviu exclusiv pentru Eurosport, în care au vorbit despre diferențele dintre antrenorii celor două echipe și despre cum se trăiește un astfel de meci.
Dorin și Lucian Goian
Credit imagine: Facebook
Dinamo și FCSB vor sta față în față duminică seară, de la ora 21:00, pe Arena Națională, într-un meci contând pentru cea de-a 13-a etapă a SuperLigii. Partida, considerată de mulți ca fiind "Derby de România" este așteptată cu mult interes.
Duelul a fost prefațat pentru Eurosport de frații Dorin și Lucian Goian, foști fotbaliști care au evoluat de-a lungul carierei la Steaua, respectiv Dinamo.
Dorin Goian a jucat în perioada 2004-2009 la Steaua, în timp ce Lucian Goian a trecut prin Ștefan cel Mare în două rânduri, între anii 2004-2006 și 2007-2010.
Cei doi foști fundași centrali ne-au explicat cum se trăiește un astfel de meci, care sunt diferențele și asemănările dintre antrenorii celor două echipe și cum poate fi decis meciul de duminică seară, oferind și câte un pronostic.
Dinamo - FCSB, în ochii fraților Goian
Cum se trăiește un meci atât de important?
Dorin Goian: Derby-urile Dinamo - Steaua sunt unice. Presiunea este mai mare, dar și bucuria, trăirile unui gol, ale unui meci câștigat, sunt fără egal.
Lucian Goian: La intensitate maximă! Este genul de meci pe care visezi să-l joci când te apuci de fotbal. Să joci cu tribunele pline un "Derby de România", Steaua - Dinamo. Când se apropie ora meciului, deja simți fluturi în stomac, abia aștepți să înceapă meciul. Când ieși la încălzire, mai ales cu echipa ta ca fiind echipa gazdă, deja este ceva extraordinar. Cred că imagini filmate de la nivelul gazonului, cu atmosfera de derby pe fundal, ar trebui să le arătate tuturor micilor fotbaliști, să vadă pentru ce să muncească, să facă sacrificii. Acești copii trebuie să aibă idoli și idealuri, iar asta îi va ajuta.
Cât de semnificativă pentru abordarea meciului este poziția din clasament?
D.G.: Clasamentul nu contează înaintea acestui derby. Toți jucătorii dau absolut totul pentru a câștiga și chiar dacă poziția din clasament nu este bună, s-a întâmplat de multe ori ca o echipă să câștige acest derby și, practic, să-și salveze un sezon mai puțin reușit.
L.G.: Uitându-ne la întâlnirile din ultimii ani, din punct de vedere al poziției în clasament, este cel mai echilibrat derby. Cu un plus pentru Dinamo, joacă acasă și știm cu toții ce atmosferă creează fanii lui Dinamo la derby. Deci, deja e 1-0 pentru Dinamo (n.r. zâmbind).
Dinamo începe meciul înaintea campionilor de la FCSB în clasamentul din SuperLigă. Poate fi un avantaj?
D.G.: Dinamo s-a călit în sezonul precedent cu această presiune a retrogradării, iar acum se observă în jocul său că a scăpat de povara aceasta. Jocul este unul consistent, cu mai multă încredere.
L.G.: Poate fi un avantaj și pentru faptul că FCSB este angrenată și în cupele europene. Acum depinde cum va aborda "staff-ul" FCSB-ului meciul. Dar Dinamo a arătat o formă bună, locul din clasament este meritat.
Care ar fi diferențele și asemănările dintre Zeljko Kopic și Elias Charalambous?
D.G.: Vom vedea pe teren cine va fi mai inspirat în alegerea primului 11, schimbări, sistem de joc etc.
L.G.: Cred că sunt antrenori foarte diferiți. Antrenează echipe total diferite din punct de vedere al calității și cotelor jucătorilor, cu patroni diferiți. Kopic s-a descurcat cu ce a putut, lui Charalambus i s-a adus Bîrligea, de exemplu, și alții. Kopic are libertate totală și începe să se vadă asta în jocul echipei. De cealaltă parte, staff-ul tehnic al FCSB-ului reușește foarte bine să managerieze situația bine știută de toată lumea, adică implicarea patronului.
Cine poate fi omul decisiv al acestui meci?
D.G.: Jocul va fi decis de un fundaș central, în opinia mea.
L.G.: Nu cred că va fi un jucător care să facă diferența de unul singur. Cred că forma bună și suporterii, aducând plusul de care echipa are nevoie, o vor face pe Dinamo să iasă învingătoare din acest derby. Hai că ți-am dat și pronostic (n.r. zâmbind).
Cât contează că Dinamo este gazdă pe Arena Națională?
D.G.: Ambele sunt obișnuite cu atmosfera de acolo, au mai jucat, deci sperăm la un spectacol total.
L.G.: Extrem de mult va conta. Cred că poate fi factorul care va înclina balanța în favoarea "câinilor".
Cât credeți că se va termina meciul de duminică seară?
D.G.: 2-1 pentru FCSB.
L.G.: 2-1 pentru Dinamo.
Dinamo - FCSB, derby-ul etapei a 13-a din SuperLigă
Înaintea partidei din cea de-a 13-a etapă a SuperLigii, Dinamo se află pe locul 5 în clasamentul din campionat, cu 18 puncte, având 4 victorii, 6 remize și două înfrângeri în primele 12 etape.
De cealaltă parte, campioana României ocupă locul 7, cu 16 puncte acumulate după primele 11 meciuri ale stagiunii. FCSB are un meci în minus, înregistrând până acum 4 victorii, 4 rezultate de egalitate și 3 eșecuri.
În campionat, Dinamo nu a mai câștigat vreun meci împotriva roș-albaștrilor din februarie 2020, când se impunea pe teren propriu cu 2-1. Ulterior, "câinii" au fost învinși în cele 6 dueluri care au mai avut loc în SuperLigă, câștigând un singur meci în fața celor de la FCSB în ultimii 4 ani și jumătate, în Cupa României.
Trebuie menționat, însă, că Dinamo are un start mai bun de sezon în campionat față de roș-albaștri, dar aceștia din urmă au evoluat și în cupele europene, concentrându-se în plan internațional pentru a accede în grupe.
Derby-ul dintre Dinamo și FCSB, programat duminică seară, de la ora 21:00, va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și în aplicația Eurosport.
Meciuri asemănătoare
Dinamo București
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4042.png)
0
2
FCSB
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4124.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)