Dorinel Munteanu revine în Superliga! Fostul tehnician de la Oțelul s-a înțeles cu noua echipă
Actualizat 13/03/2025 la 13:35 GMT+2
Dorinel Munteanu va reveni în Superliga ca antrenor, după ce acesta a părăsit-o pe Oțelul Galați la finalul anului trecut. Tehnicianul de 56 de ani s-a înțeles cu cei de la Sepsi asupra unui contract valabil din sezonul viitor.
Dorinel Munteanu. SURSA FOTO: SC OȚELUL GALAȚI – FACEBOOK
Credit imagine: Facebook
Dorinel Munteanu se pregătește să revină în Superliga, după ce acesta s-a înțeles cu șefii celor de la Sepsi pentru a prelua echipa de la finalul acestei stagiuni. Actualul antrenor al covăsnenilor, Valentin Suciu, își va duce angajamentul până la capăt, iar în locul său va fi adus fostul campion al României.
Conform celor de la golazo.ro, cele două părți s-au înțeles asupra unui contract pe care Dorinel Munteanu urmează să-l semneze, astfel fotbalistul cu cele mai multe selecții pentru echipa națională a României va reveni ca antrenor în prima ligă, din sezonul viitor.
Dorinel Munteanu o părăsea pe Oțelul la finalul lunii decembrie 2024, din cauza problemelor financiare de la clubul pe care îl adusese din Liga a 3-a până în Superliga și cu care a ajuns până în finala Cupei României.
Citește și:
Dorinel Munteanu va antrena din nou în Superliga
Munteanu o prelua pe Oțelul în 2021, pe când fosta campioană a României evolua în al treilea eșalon. Acesta a reușit promovări succesive până în prima ligă, unde a impresionat încă din primul sezon. Oțelul a fost "campioana egalurilor" sezonul trecut și a reușit să ajungă până în finala Cupei României, pierdută la penalty-uri în fața Corvinului.
Acest sezon a început excelent pentru formația lui Munteanu, dar problemele financiare de la club au început să se resimtă și în jocul echipei, iar rezultatele au fost pe măsură. Oțelul ocupa în acel moment locul 11 în Superliga, cu 24 de puncte.
Sepsi a ratat calificarea în play-off pentru prima oară în ultimele 3 sezoane, terminând sezonul regulat pe locul 7, la 5 puncte de locul 6, ocupat de Rapid. Valentin Suciu a ajuns pe banca tehnică a covăsnenilor în septembrie, înregistrând 9 victorii, 7 egaluri și 9 înfrângeri în 25 de meciuri disputate.
Promo
Promo