FCSB a primit lovitura serii! Elvir Koljic a semnat cu o mare rivală după ce se înțelesese cu roș-albaștrii

Șefii celor de la FCSB au încercat în această iarnă să-i întărească echipa lui Elias Charalambous, iar obiectivul nr. 1 era aducerea unui atacant central. Roș-albaștrii păreau s-au înțeles cu cei de la Universitatea Craiova pentru transferul lui Elvir Koljic, dar fotbalistul a ajuns în această seară la o mare rivală.

Elvir Koljic

Credit imagine: Getty Images

FCSB a făcut un sezon foarte bun până acum, fiind angrenată cu șanse reale în lupta pentru titlu și calificată în play-off-ul pentru optimile Europa League, unde se va duela cu PAOK Salonic.
Roș-albaștrii au remizat în această seară cu Petrolul Ploiești și au ratat șansa de a urca pe primul loc în SuperLiga României, iar imediat după meci au mai primit o lovitură. Elvir Koljic, jucătorul care părea că s-a înțeles cu campioana României, a semnat cu marea rivală Rapid, vestea venind ca un șoc în campionatul României.
"Salut, rapidști. Sunt foarte bucuros că am ajuns pe Giulești. Abia aștept să ne vedem pe teren. Forța Rapid", a fost mesajul transmis de Koljic pe pagina de Facebook a Rapidului, imediat după Petrolul – FCSB.
Giuleștenii au oferit câteva detalii într-o postare pe Facebook și un scurt comunicat pe site-ul oficial al clubului. Astfel, după ce atacantul anunța că va merge la FCSB, roș-albaștrii primesc o adevărată lovitură de la marea rivală, care l-a deturnat pe bosniac.
"Rapid a reușit transferul lui Elvir Koljic, de la Universitatea Craiova, atacantul bosniac semnând pentru un an și jumătate, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon.
În vârstă de 29 de ani, Koljic a jucat în ultimele șapte sezoane la formația olteană, reușind să înscrie 42 de goluri în campionat.
În carieră, Elvir a mai jucat la Krupa Vrbasu (Bosnia), Lech Poznan (Polonia), Borac Banja Luka (Bosnia) și Triglav (Slovenia).
În actuala stagiune, a marcat de 4 ori în 22 de meciuri, în toate competițiile, punctând de trei ori în Superligă și o dată în UEFA Conference League, contra lui Maribor.
Pentru naționala Bosniei Herzegovina, Koljic a jucat patru partide, cu Polonia, Armenia, SUA și Mexic", se arată într-un comunicat pe site-ul oficial al Rapidului.

Ce spunea Elvir Koljic în urmă cu o zi înainte de a semna cu Rapid

Koljic a spus că a fost nevoit să plece de la echipa la care a evoluat în ultimii aproape 7 ani pentru că i s-a spus că nu va mai prinde prea multe minute. Atacantul a avut o ofertă și din țara natală, dar aceasta nu a fost acceptată de oficialii din Bănie.
"Am ales să merg la FCSB pentru că nu mai puteam juca la Craiova. Mi s-a spus că s-au adus alți jucători, iar eu nu mai am loc să joc. Aveam două variante. Să merg în Bosnia sau la FCSB. Cei din Bosnia n-au plătit cât și-au dorit cei de la Craiova.
Am înțeles apoi că patronii de la Craiova și FCSB s-au înțeles. Apoi au vorbit și cu impresarul meu și lucrurile au fost clare. Cu mine nu a vorbit nimeni nimic, dar am înțeles că totul este în regulă.
Când am aflat informația, eu eram la antrenament la Craiova, chiar eram în lot pentru meciul de astăzi cu 'U' Cluj, dar având în vedere ce s-a întâmplat, îmi fac bagajele și merg la București. Joi dimineața fac vizita medicală, apoi, dacă totul este în regulă, semnez cu FCSB", a declarat Elvir Koljic, potrivit Fanatik.
În acest sezon, Koljic a jucat 22 de meciuri pentru Craiova și a marcat doar 4 goluri. În total, de când a ajuns pe Oblemenco, bosniacul a bifat 168 de apariții în toate competițiile, marcând 46 de goluri și oferind 17 assist-uri.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo