FCSB - CFR Cluj, derby pentru campionat! Tot ce trebuie să știi înainte de marele meci

Astăzi, de la ora 21:00, Arena Națională găzduiește cel mai așteptat duel al etapei a 5-a din play-off-ul Ligii 1: FCSB - CFR Cluj, un adevărat derby care se poate dovedi decisiv în perspectiva luptei la titlu. Miza este una uriașă, roș-albaștrii fiind liderii clasamentului (36 de puncte), în timp ce clujenii sunt pe 2, cu 34 de puncte, dar pot trece în față în cazul unei victorii.

Louis Munteanu și Adrian Șut

Credit imagine: Getty Images

FCSB - CFR Cluj este fără doar și poate duelul vedetă al rundei cu numărul 5 din post-sezonul Superligii. Ocupantele primelor două poziții din clasament vor fi puse față în față astăzi, pe Arena Națională, de la ora 21:00, iar echipa care va câștiga acest duel își va asigura statutul de lider la intrarea în a doua parte a play-off-ului.
FCSB și CFR Cluj sunt despărțite de doar 2 puncte în fruntea SuperLigii, înaintea duelului direct din ultima etapă a turului din play-off. Ambele formații s-au încurcat în runda precedentă, ardelenii ratând luni seara șansa de a urca pe prima poziție.
Conform celor mai recente date statistice, roș-albaștrii sunt considerați favoriți la obținerea celor 3 puncte, având o probabilitate de 46,31%, în timp ce ardelenilor le sunt acordate șanse de 35,16% la victorie. De asemenea, există o probabilitate de 18,53% ca meciul să se încheie la egalitate.

fcsb - cfr cluj: cine câștigă își asigură poziția de lider în superligă

Ambele formații vin după o serie de rezultate favorabile, în care nu au pierdut. În ultimele 4 etape, trupa lui Elias Charalambous a obținut două victorii: cu U Cluj (1-0) și cu Dinamo (2-1), dar și două egaluri: 3-3 cu Rapid și 0-0 cu Universitatea Craiova, cel din urmă scor fiind înregistrat în chiar ultimul meci jucat de roș-albaștri.
De cealalată parte, CFR vine după un dublu succes cu alb-albaștrii lui Mirel Rădoi: 2-0 în campionat și victorie la penalty-uri în sferturile Cupei României. Ultimul meci al trupei lui Dan Petrescu s-a încheiat la egalitate, 1-1 pe teren propriu, cu Rapid.
În precedentele două întâlniri directe din acest sezon, cele două echipe "s-au anihilat" reciproc: 2-2 în turul de la Cluj (goluri Louis Munteanu (2), Alexandru Băluță și Joyskim Dawa), pe 15 septembrie anul trecut, și 1-1 în returul de la București (goluri Louis Munteanu și David Miculescu), pe 2 februarie.
Cele două echipe s-au mai întâlnit de 76 de ori în campionat, FCSB reușind 28 de victorii, 28 de partide s-au terminat la egalitate, iar CFR adjudecându-și 20 de partide. Golaverajul este 88-76, confruntările dintre cele două echipe generând, în medie, 2,16 goluri pe meci. Pe terenul gazdelor, bilanțul este: 18 victorii FCSB, 13 egaluri, 7 victorii CFR Cluj, golaveraj 57-33.
Arbitrul partidei din această seară va fi István Kovács, ajutat la margine de Ferencz Tunyogi și Alexandru Ioan Corb. VAR-ul va fi asigurat de Andrei Chivulete, iar asistent VAR este Viorel Flueran.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo