FCSB și-a anunțat programul din cantonamentul din Antalya! Ce amicale vor disputa roș-albaștrii
FCSB a plecat astăzi în Antalya, unde campioana României are programat un cantonament până pe 16 ianuarie. În această perioadă, roș-albaștrii vor disputa două meciuri de pregătire, cu Hamburger SV și Dinamo Kiev.
FCSB
Credit imagine: Getty Images
FCSB s-a reunit la începutul acestui an, iar astăzi jucătorii și staff-ul au plecat într-un cantonament în Antalya, unde vor pregăti cea de-a doua parte a sezonului, până pe 16 ianuarie, la baza Gloria Sports Arena.
În cursul acestei zile, reprezentanții roș-albaștrilor au anunțat pe rețelele de socializare care va fi programul echipei în următoarele săptămâni. Campioana României va disputa în Antalya două meciuri de pregătire.
Mai întâi, echipa lui Elias Charalambous îi va înfrunta pe cei de la Hamburger SV, echipă din liga a doua germană, pe 10 ianuarie, de la ora 14:00 (ora României).
Apoi, pe 12 ianuarie, FCSB va juca împotriva celor de la Dinamo Kiev, care se află pe primul loc în clasamentul din campionatul Ucrainei. Acest duel va avea loc de la ora 16:00 (ora României).
Ulterior, pe 16 ianuarie, roș-albaștrii vor reveni în țară, cu doar o zi înaintea primului meci oficial din noul an.
3 jucători de la FCSB, lăsați să plece
FCSB a anunțat deja primele două transferuri realizate în această perioadă de mercato, Lukas Zima și Juri Cisotti. În plus, roș-albaștrii s-au și despărțit de un jucător, Andrei Vlad încheindu-și contractul și plecând de la club.
Ulterior, conducerea campioanei României a anunțat că încă 3 jucători, care au fost pe lista pentru SuperLigă în prima parte a sezonului, vor părăsi echipa. Aceștia sunt William Baeten, Ionuț Panțîru și Luis Phelipe.
Niciunul dintre ei nu este o piesă de bază pentru Elias Charalambous, astfel că vor fi lăsați să plece fără mari pretenții financiare. De pe această listă, cel mai vechi la echipă este Panțîru, care joacă la FCSB din 2019, când a fost cumpărat de la Poli Iași în schimbul sumei de 200.000 de euro. În acest sezon, fundașul stânga a jucat numai 12 meciuri în toate competițiile.
Tot de la Iași a fost adus și Luis Phelipe, în vara anului trecut, însă brazilianul nu a reușit să-i intre în grații antrenorului și este și el liber să-și caute echipă, deși contractul său e valabil până în 2028.
Dintre cei 3 fotbaliști amintiți, William Baeten este cel mai nou la gruparea din Berceni, el fiind adus la începutul sezonului de la retrogradata U Craiova 1948 cu 300.000 de euro. Belgianul de 27 de ani a bifat 18 apariții în toate competițiile, dar nu a reușit să impresioneze, astfel că aventura sa la FCSB se va termina foarte repede.
Primul meci oficial din 2025 pentru FCSB este programat pe 17 ianuarie, pe teren propriu, în compania celor de la FC Hermannstadt, duel contând pentru etapa a 22-a din SuperLigă.
Meciuri asemănătoare
FCSB
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4124.png)
1
1
AFC Hermannstadt
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/123134.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)