Kopic a făcut o comparație între Craiova și Rapid! "Oricine poate produce surpriza în SuperLigă"
Dinamo va primi sâmbătă seară, de la ora 22:00, vizita celor de la Universitatea Craiova, într-un meci contând pentru a șaptea etapă a SuperLigii. Înaintea partidei, Zeljko Kopic a vorbit despre forma echipei sale și a făcut și o comparație între Universitatea Craiova și Rapid.
Zeljko Kopic (Dinamo)
Credit imagine: Facebook
Dinamo o va înfrunta sâmbătă seară, de la ora 22:00, pe teren propriu, pe Universitatea Craiova, într-un meci contând pentru a șaptea etapă a SuperLigii.
Înaintea partidei, antrenorul "câinilor roșii" a prefațat duelul, făcând o comparație între olteni și cei de la Rapid, pe care dinamoviștii i-au înfruntat săptămâna trecută.
Zeljko Kopic a spus că se așteaptă la o partidă interesantă, atrăgând atenția și asupra formei în care se află jucătorii săi, care sunt neînvinși de 5 etape în campionat.
"Craiova este o echipă calitativă, este pe primul loc în SuperLigă. Îi respectăm, i-am analizat și știm ce pot. Mai ales că suntem în fața fanilor noștri, trebuie să dăm totul pe teren pentru a obține toate cele trei puncte.
Comparativ cu Rapid, cred că Universitatea Craiova este mai bună, deoarece joacă un fotbal mai bun în acest moment. Oricum, oricine poate produce surpriza în SuperLigă.
Va fi o partidă bună împotriva unui adversar greu. Și noi suntem într-o formă prolifică și cred că toți cei prezenți pe stadion se vor bucura de partidă. Mai avem multe lucruri de îmbunătățit, însă suntem pe drumul cel bun.
Simt încrederea pe care o emană jucătorii. Avem tot ce ne trebuie pentru a fi o echipă de top. Mitriță este un jucător periculos, poate face diferența la mai multe capitole: dribling, pase, șuturi.
Dennis Politic este în procesul de recuperare, vom vedea ce va fi, însă avem totul sub control. Soro va fi în lot, vedem dacă va primi și minute, în funcție de care va fi situația. S-a antrenat bine în această săptămână și vom vedea ce va fi", a declarat Zeljko Kopic.
Dinamo - Craiova, sâmbătă, de la ora 22:00
La rândul lui, Dennis Politic i-a lăudat pe cei de la Universitatea Craiova, evidențiind contribuția pe care și-o aduce Alexandru Mitriță în partide.
Cu toate astea, atacantul care este incert pentru meciul cu oltenii, a spus că se așteaptă ca dinamoviștii să obțină victoria în fața liderului din clasament.
"Contra Universităţii Craiova va fi cel mai dificil meci al nostru de până acum. Îl au în echipă şi pe cel mai bun jucător, Alex Mitriţă.
Dar, să nu uităm: noi jucăm acasă, avem un moral ridicat, suporterii vor fi alături de noi, iar Dinamo traversează o perioadă bună", a menționat Dennis Politic.
Duelul dintre Dinamo și Universitatea Craiova este programat sâmbătă seară, de la ora 22:00.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Dinamo București
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4042.png)
2
1
Universitatea Craiova
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4133.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)