Lider nou după primul meci din play-off! Universitatea Craiova o învinge clar pe U Cluj

Universitatea Craiova a învins-o cu 3-0 pe U Cluj, în primul meci din play-off-ul SuperLigii, sezonul 2024-2025. Oltenii au acumulat 29 de puncte în urma acestei partide, trecând cu un punct peste FCSB și urcând pe primul loc în clasament, cel puțin până mâine, când CFR Cluj joacă împotriva lui Dinamo.

Universitatea Craiova - U Cluj.

Credit imagine: Eurosport

Universitatea Craiova a preluat șefia SuperLigii, cel puțin pentru 24 de ore. Elevii lui Mirel Rădoi au obținut o victorie categorică împotriva lui U Cluj, debutând cu dreptul în play-off.
Prima ocazie a partidei a apărut în minutul 7. Alexandru Mitriță a centrat la colțul lung, iar mingea a trecut puțin pe lângă bară, după ce Baiaram nu a reușit să reia spre poartă.
După un sfert de oră de joc, Universitatea Craiova a avut o dublă ocazie, dar Lefter a intervenit salvator de fiecare dată. Mitriță l-a pus la încercare pe portarul clujenilor, după un contraatac, iar Safira a atrimis și el periculos de la marginea careului.
Prima ocazie a oaspeților a venit la jumătatea primei reprize. Simion a fost servit ideal, dar șutul său la colțul scurt a fost apărat de Laurențiu Popescu.
Cu 9 minute înainte de pauză, Safira a irosit o ocazie uriașă de a marca, lovind mingea cu capul, dar trimițând puțin pe lângă. La aceeași fază, Maldonado a cerut un penalty după ce a căzut în careul advers.
Deschiderea de scor a venit în minutul 38, atunci când mingea a circulat pe axa Mitriță – Baiaram – Anzor. Georgianul a fost omul cu finalizarea, trimițând un șut puternic din interiorul careului.
La cealaltă poartă, echipa lui Ioan Ovidiu Sabău a ratat cea mai mare ocazie a primei reprize, chiar în minutul 45. Macalou l-a depășit pe Badelj, dar nu a putut restabili egalitatea dintr-o poziție ideală, trimițând peste poartă.
În debutul reprizei secunde, Anzor putea face dubla, însă șutul său de la distanță a ocolit de puțin vinclul porții lui Lefter.Imediat, Safira l-a driblat pe Lefter, dar nu a găsit cadrul porții, irosind o nouă șansă mare.
Gruparea antrenată de Mirel Rădoi și-a dublat până la urmă avantajul, după ceva mai bine de o oră de joc. Mitriță i-a pasat lui Carlos Mora, iar costa ricanul a finalizat cu un șut la colțul scurt.
Scorul s-a făcut 3-0 cu 10 minute înaintea finalului, după un pressing bun al oltenilor. Același Mitirță l-a servit excelent pe Jovo Lukic, care a înscris din interiorul suprafeței de pedeapsă.
Universitatea Craiova – U Cluj s-a încheiat 3-0, iar oltenii urcă, pentru moment, pe primul loc în SuperLiga României. În această primă etapă din play-off se mai dispută CFR Cluj – Dinamo și FCSB – Rapid.

Universitatea Craiova - U Cluj: Echipele de start:

  • Universitatea Craiova (4-3-3): L. Popescu - Mora, Maldonado, Badelj, Bancu (cpt.) - Mekvabishvili, Screciu, Houri - Baiaram, Safira, Mitriță
    Rezerve: S. Lung jr, Relu Stoian - Ndong, Iago, Zajkov, Păcurar, Mogoș, Căpățînă, D. Barbu, Bană, Lukic
    Absenți: Cicâldău, Paradela (accidentați)
    Antrenor: Mirel Rădoi
  • U Cluj (4-2-3-1): Șt. Lefter - Oancea, Masoero, I. Cristea, Chipciu (cpt.) - G. Simion, Artean - Macalou, Nistor, Bic - Thiam
    Rezerve: Gertmonas - Boboc, B. Mitrea, Codrea, Oaidă, Rață, R. Silaghi, Fabry, Bettaieb, Miranyan, Blănuță
    Absenți: Van der Werff (accidentat), Macalou, Ov. Popescu (incerți)
    Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo