Lovitură de teatru la Craiova! Alexandru Mitriță pleacă de la Universitatea în această vară, după ce Mirel Rădoi a confirmat tot
Alexandru Mitriță a marcat golul victoriei în Universitatea Craiova – Dinamo 2-1, în ultima etapă a play-off-ului SuperLigii. Imediat după acest meci, Mirel Rădoi a confirmat că al doilea golgheter al campionatului nu va mai continua în tricoul alb-albastru, fiind greu pentru olteni să se mai opună plecării sale.
Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max
Sursa video: Eurosport
Universitatea Craiova - Dinamo a fost ultimul meci al sezonului în play-off. Oltenii s-au impus cu scorul de 2-1, terminând stagiunea pe poziția a 3-a. În primul meci al zilei de sâmbătă, "U" Cluj și Rapid au încheiat și ele ediția 2024/2025, remizând, scor 2-2, în Ardeal.
Imediat după meci, fanii oltenilor au primit o veste grea. Alexandru Mitriță nu va mai îmbrăca tricoul alb-albastru din sezonul viitor, Mirel Rădoi confirmând că Universitatea va fi obligată să îi dea drumul jucătorului ajuns la 30 de ani.
"Am încercat să ținem ascunse ofertele primite pentru Mitriță. E foarte greu pentru o echipă din România să țină un astfel de jucător. Dacă mai erau câteva etape, ieșea golgheterul campionatului.
Plecarea lui va lăsa un gol imens. Sperăm totuși că avem capacitatea să găsim măcar doi jucători care să facă împreună cât jumătate de Mitriță.
M-aș bucura pentru el dacă ar pleca. Are nevoie de o schimbare. A fost un sezon greu pentru el, cu multă presiune, iar noi n-am reușit să-l eliberăm de asta. Îl înțeleg perfect", a spus Rădoi, la finalul meciului, citat de digisport.ro.
Alexandru Mitriță a confirmat că sunt șanse mari să plece de la Universitatea Craiova
După cum a spus și Mirel Rădoi, jucătorul a confirmat că sunt șanse mari să plece de la Craiova, tocmai din cauza vârstei și a faptului că își dorește noi provocări.
"Un meci important pentru noi, trebuia să terminăm cu bine, ne doream victoria să terminăm pe locul trei. Ne-am dorit să ne batem la campionat, dar nu am reușit. AM avut momente bune, mai puțin bune, dar sunt mândru de băieți. Meritam mai mult anul ăsta.
Știe cel mai bine să ne motiveze (n.r. Mirel Rădoi) și s-a văzut că am fost o altă echipă în a doua repriză. Este greu să spun ce ne-a lipsit, dacă aveam mai multă șansă, sigur reușeam mai mult în acest an.
Un sezon foarte bun pentru mine, sunt foarte bucuros, sunt mândru de acest lucru. În acești doi ani mi-am dorit foarte mult să câștig titlul cu Craiova, acesta este visul meu. Acum vreau să merg în vacanță, să stau liniștit și apoi vom vedea ce se va întâmpla din sezonul viitor.
(n.r. Iei în calcul oferte?) Am o vârstă, am ajuns la vârsta de 30 de ani, mă gândesc la binele familiei. Oferte sunt la club, dar voi vedea după vacanță ce se va întâmpla. Da, sunt șanse să plec, dar v-am vreau să mă liniștesc. Au fost doi ani grei, dar voi lua o decizie alături de familia mea și de club. Vedem ce oferte sunt", a spus Alex Mitriță, la Digi Sport.
Alexandru Mitriță a mai jucat în străinătate la Pescara, New York City, Al Ahli, PAOK și Al Raed. El este dorit și la FCSB, dar, cel mai probabil, își dorește să plece în străinătate, pe un salariu mai mare.
Subiecte asemănătoare
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)