Marius Șumudică și-a anunțat obiectivul după ce a fost prezentat oficial la Rapid! Mesaj pentru suporteri
Marius Șumudică a revenit la Rapid, iar astăzi a fost prezentat oficial, în cadrul unei conferințe de presă. Antrenorul a făcut primele declarații, vorbind despre cum a fost primit la echipă și despre obiectivele sale. Dan Șucu a subliniat că Șumudică nu a fost niciodată o variantă de rezervă.
Marius Șumudică, Dan Șucu, Viorel Moldovan
Credit imagine: Facebook
Marius Șumudică a semnat ieri cu Rapid, formație unde a revenit după 13 ani. Antrenorul speră să îi scoată pe giuleșteni din criză, care nu au avut nicio victorie în primele 6 etape ale noului sezon din SuperLigă sub conducerea lui Neil Lennon.
Tehnicianul, care a semnat un contract valabil până pe 30 iunie 2025, care va fi prelungit automat cu încă un sezon dacă echipa se va califica în play-off, a fost prezentat oficial astăzi, în cadrul unei conferințe de presă în care a făcut primele declarații.
Șumudică a vorbit, printre altele, despre cum este organizată echipa, despre ce înseamnă pentru el faptul că a primit șansa de a se întoarce pe banca tehnică a giuleștenilor și despre obiectivul său.
"Sunt clipe pe care, probabil, le trăiești rar în viață. M-am întors acasă, cum, de altfel, scrie și pe eșarfa pe care mi-au făcut-o. Am avut o surpriză. Nici nu știu dacă pot să o numesc surpriză, din ceea ce vedeam, din exterior, că se întâmplă la Rapid.
Cred că fără să laud pe cineva, am găsit un club extraordinar de bine structurat, în toate segmentele, cu oameni care își fac treaba pe fiecare palier. Ceea ce unui antrenor îi dă liniștea de a se ocupa de partea tehnică, de a pregăti echipa. Într-un final, rezultatele să fie pozitive.
A fost una dintre cele mai frumoase zile din viața mea profesională. Ajung la clubul pe care îl iubesc, pe care l-am slujit ca jucător. Nu mi-am ascuns nici dorința de a performa ca antrenor. Doresc din suflet ca rezultatele să vorbească fiindcă, de foarte multe ori, vorbim mult și facem puțin.
Referitor la obiectiv, am stabilit cu finanțatorul principal, obiectivul meu este calificarea echipei în play-off. După care vom vedea. Pentru că am această experiență, cu Astra am intrat de două ori în play-off, după play-off este un alt campionat", a declarat Marius Șumudică.
Tehnicianul a avut și un mesaj pentru suporteri, față de care și-a cerut scuze pentru ceea ce s-ar fi putut înțelege, după scoaterea din context a unor afirmații făcute de el.
"Eu am dormit 3 ore azi-noapte, am început munca. Îi mulțumesc domnului Șucu că a acceptat să vin cu staff-ul meu, alături de care lucrez de mai bine de 10 ani. De două nopți nu mai dorm. Mi-am dorit foarte mult și s-a realizat, cu ajutorul lui Dumnezeu și al finanțatorilor.
Îmi cer scuze suporterilor, dragostea pentru Rapid te mai face să greșești. Au fost niște mesaje sustrase din context, din niște declarații date de mine. Eu nu am jignit suporterii rapidiști, suntem o familie.
Eu sunt impulsiv doar pe teren, în afară sunt altfel. Pentru că rezultatele dau identitatea unui antrenor și a unui club. Eu le transmit suporterilor că nu am probleme cu nimeni. Sunt oameni care te plac și oameni care nu te plac.
Eu nu voi aștepta ca domnul Șucu să îmi spună să plec, o să plec eu, dacă nu îmi îndeplinesc obiectivul. Eu am venit din dragoste și să fac rezultate, iar rezultatele vorbesc. Dacă nu voi reuși, atunci voi ridica mâna și voi pleca", a adăugat Șumudică.
Șucu: "Șumudică a fost prima variantă"
La rândul lui, Dan Șucu a vorbit despre care este atmosfera de la echipă după sosirea lui Șumudică și a anunțat că antrenorul are toată încrederea conducerii pentru a readuce echipa acolo unde îi este locul.
Finanțatorul giuleștenilor a subliniat că Marius Șumudică nu a fost niciodată o variantă de rezervă, el fiind principalul antrenor român pe care și l-a dorit în locul lui Neil Lennon.
"Văd numai zâmbete. Asta e bine! Marius ne-a promis tuturor că ne va readuce energia, să readucă optimismul. Locul Rapidului nu este unde este în momentul de față. (N.r. L-am ales pentru) Faptul că este rapidist și că el cunoaștea spiritul Rapidului. Fondul principal sunt rezultatele și competența pe care a dovedit-o.
I-am explicat dânsului că este prima noastră opțiune, dacă își dorește, ca antrenor român. Am optat, înainte, pentru opțiunea de antrenor străin. Domnul Șumudică nu a fost niciodată variantă suplimentară. Ca antrenor român, Marius Șumudică a fost prima variantă ca antrenor român", a spus Dan Șucu.
Primul meci al lui Marius Șumudică pe banca Rapidului va avea loc vineri seara, de la ora 22:00, în deplasare, contra celor de la Poli Iași.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)