O nouă seară neinspirată pentru CFR Cluj! Doar egal în deplasarea contra Unirii Slobozia

CFR Cluj a obținut doar un egal în deplasarea de la Clinceni, împotriva Unirii Slobozia. Nou-promovata a scos un punct enorm împotriva echipei care era lider la startul etapei precedente. Meciul s-a încheiat cu scorul de 1-1, ambele reușite fiind marcate din penalty-uri.

Louis Munteanu

Credit imagine: Getty Images

Clujenii au început bine partida disputată la Clinceni. Simao Rocha i-a dat emoții lui Denis Rusu cu un voleu puternic din afara careului, dar execuția portughezului a trecut puțin pe lângă poarta gazdelor.
Totuși, prima ocazie mare a meciului a fost ratată de Slobozia. Fundașul dreapta Florinel Ibrian a avut o incursiune spectaculoasă în careul lui Otto Hindrich, iar centrarea sa l-a găsit în fața porții pe Laurențiu Vlăsceanu. Mijlocașul stânga a finalizat cu capul, dar a nimerit transversala din câțiva metri, cu toată poarta goală în față.
Totuși, elevii lui Adrian Mihalcea au reușit să deschidă scorul împotriva vicecampioanei, dar nu înainte ca și Louis Munteanu să lovească transversala, cu un șut deviat. Unirea a primit penalty în minutul 32 pentru un henț al lui Leo Bolgado.
Otto Hindrich a apărat execuția lui Dmytro Pospelov, dar lovitura s-a repetat din cauza faptului că mai mulți jucători ai CFR-ului intraseră în careu, înainte de execuția fundașului golgheter. Florin Purece a executat al doilea penalty, iar Hindrich a fost aproape să pareze și de această dată, dar șutul puternic al mijlocașului i-a dat mâinile peste cap tânărului portar.
Citește și:

Puncte importante pierdute de CFR Cluj împotriva Sloboziei

"Feroviarii" au avut ocazia de a egala până la pauză, dar lovitura de cap a lui Virgiliu Postolachi a fost parată cu un reflex excelent de către Denis Rusu. La rândul lor, clujenii au primit un penalty în minutul 60, iar Louis Munteanu a transformat cu un șut imparabil.
Clujenii au alergat după golul de 2-1 în minutele care au rămas, dar oamenii de atac ai lui Dan Petrescu nu au fost inspirați în fața porții, astfel CFR a înregistrat un nou meci făcă victorie, după înfrângerea suferită în fața rivalei Universitatea Cluj. Ialomițenii au rezistat până la final, obținând un punct extrem de valoros.
În urma acestui egal, "feroviarii" pierd teren în fața rivalelor la titlu. CFR ocupă abia locul 5, după ce fusese lider la startul etapei trecute, la 4 puncte de ocupanta primei poziții, "U" Cluj.


Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo