Rapid învinge Universitatea Craiova și se apropie de podium! Alex Dobre a fost eroul giuleștenilor
Rapid a învins-o cu 1-0 pe Universitatea Craiova în cel mai tare meci al etapei a 23-a din SuperLiga României. Singurul gol al giuleștenilor a fost marcat de Alex Dobre, iar formația antrenată de Marius Șumudică se apropie la doar 3 puncte de podium.
Rapid - Universitatea Craiova. Sursa: Golazo.ro/ Raed Krishan
Credit imagine: Getty Images
Rapid a început perfect anul și a obținut a doua victorie din tot atâtea posibile. După ce a învins-o pe Poli Iași pe teren propriu, în Giulești a venit și Universitatea Craiova, iar duelul s-a încheiat tot cu victoria gazdelor, scor 1-0.
Partida a început foarte tare, iar oaspeții ar fi putut deschide scorul după nici 4 minute de joc. Mitriță l-a servit excelent pe Lukic, dar bosniacul l-a luat la țintă pe Aioani, care a respins.
Au urmat momente deloc plăcute pe un stadion de fotbal, după ce Jakub Hromada s-a accidentat și a fost nevoie de schimbare. Lukic l-a lovit cu umărul în plină figură pe jucătorul Rapidului, care a ieșit cu un guler cervical.
Giuleștenii au deschis scorul în minutul 18, în urma unei acțiuni pe partea dreaptă. Claudiu Micovschi a centrat perfect în fața porții, iar Alex Dobre a pus latul și a marcat pentru 1-0, spre bucuria fanilor gazdă.
După o jumătate de oră, același Dobre a cerut un penalty după un presupus henț în careul advers, dar arbitrul a lăsat jocul să continue. Cu 3 minute înainte de pauză, Mitriță a acuzat un fault în celălalt careu, dar centralul a luat aceeași decizie.
Imediat, Mora a trimis o adevărată torpilă de la mare distanță, care l-a pus la grea încercare pe Aioani, care a respins în față și a prins în doi timpi.
Craiovenii au avut și prima ocazie a reprizei secunde, după doar 5 minute. Mitriță a primit mingea la scurt după un corner și a șutat sub bară de la colțul careului. Aioani a intervenit din nou superb, respingând din nou în corner.
Rapidiștii au replicat dintr-o fază fixă la poarta cealaltă și au trimis mingea în plasă prin Burmaz, dar golul a fost anulat pentru un offside.
S-a jucat pe contre până la final, cu un ritm bun, dar nu s-a mai marcat. Rapid – Universitatea Craiova s-a încheiat 1-0, iar giuleștenii acumulează 35 de puncte, cu unul mai puțin decât adversara de azi și cu 3 sub Dinamo și FCSB, echipele care se află pe pozițiile 2 și 3.
Pentru Rapid urmează duelul de pe terenul liderului U Cluj, în timp ce oltenii vor primi vizita celor de la Poli Iași în etapa viitoare.
Rapid - Universitatea Craiova: Echipele de start:
- Rapid (3-4-3): Aioani - Cr. Manea, Ciobotariu, Pașcanu - Onea, Christensen, Hromada, Borza - Micovschi, Burmaz, Dobre
Rezerve: Siegrist, Briciu, Săpunaru, Iacob, Grameni, Vulturar, Kait, Emmers, Gojkovic, R. Pop, N'Jie
Absenți: Petrila (accidentat), Braun, Ignat (suspendați), Boupendza (exclus din lot)
Antrenor: Marius Șumudică - Universitatea Craiova (4-2-3-1): L. Popescu - Mora, Maldonado, Zajkov, Bancu - Oshima, Anzor - Bană, Ciclâldău, Mitriță - Lukic
Rezerve: S. Lung Jr., Gașpăr, Iago, Badelj, Păcurar, Screciu, Căpățână, Houri, D. Barbu, Koljic
Absenți: Baiaram (suspendat)
Antrenor: Costel Gâlcă
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Rapid Bucuresti
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4099.png)
1
0
Universitatea Craiova
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4133.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)