Știrile dimineții: FCSB, la un pas de titlu după victoria cu Dinamo! Condiția care mai trebuie îndeplinită pentru succesul roș-albaștrilor

Știrile dimineții: FCSB a câștigat derby-ul cu Dinamo și are un avans de 7 puncte în fruntea clasamentului din SuperLigă, fiind la un pas de cel de-al doilea titlu consecutiv. Elias Charalambous s-a arătat încântat de prestația jucătorilor săi mai ales în prima repriză de aseară. În Spania, echipa lui Andrei Rațiu, Rayo Vallecano, a fost jefuită, fiindu-i furate echipamente sportive.

FCSB. Sursa foto: We Love Sport

Credit imagine: Facebook

În fiecare dimineață, la prima oră, Eurosport.ro face o scurtă revistă a presei, pentru a vă oferi cele mai interesante și proaspete informații din sport.

1. FCSB, la o victorie de titlu în SuperLigă

FCSB s-a impus aseară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, în fața celor de la Dinamo, în ultimul meci contând pentru cea de-a șaptea etapă a play-off-ului SuperLigii.
Roș-albaștrii și-au adjudecat victoria grație golurilor marcate de Daniel Bîrligea și Octavian Popescu, care a reușit o dublă, în doar 13 minute. Astrit Selmani a redus diferența după pauză, dar Dinamo a rămas fără victorie în fața marii rivale, în campionat, din 2020.
După acest succes, FCSB a ajuns la 45 de puncte în fruntea clasamentului din SuperLigă, având un avans de 7 puncte în fața singurei echipei care a mai rămas în lupta pentru titlu, CFR Cluj.
Universitatea Craiova, învinsă de Rapid în etapa abia încheiată, a ieșit din cursă, având cu 9 puncte mai puțin decât roș-albaștrii, cu 3 runde rămase de disputat și în condițiile în care echipa lui Elias Charalambous are un avantaj în orice scenariu de egalitate de puncte la finalul stagiunii, datorită faptului că a obținut mai multe puncte în sezonul regulat.
În ceea ce privește lupta dintre FCSB și CFR Cluj, aceasta se poate încheia în următoarea etapă, calculele fiind foarte simple. Campioana en-titre mai are nevoie doar de o victorie sau de o remiză a echipei lui Dan Petrescu pentru a-și adjudeca matematic titlul.
Altfel spus, roș-albaștrii pot deveni campioni indiferent de rezultatele pe care le vor înregistra în ultimele etape, dacă CFR nu câștigă toate meciurile. Clujenii mai pot întoarce soarta titlului dacă se impun în toate cele 3 partide rămase de disputat, inclusiv în derby-ul cu FCSB din ultima etapă.
Weekend-ul viitor, echipa lui Elias Charalambous va juca împotriva celor de la "U" Cluj, iar apoi le va mai înfrunta pe Universitatea Craiova și CFR Cluj, în timp ce CFR Cluj o va întâlni acum pe Universitatea Craiova, iar apoi va sta față în față cu Rapid și FCSB.

2. Charalambous, încântat după FCSB - Dinamo 3-1

Antrenorul roș-albaștrilor a comentat prestația jucătorilor săi în derby-ul de aseară. Elias Charalambous a spus că prima repriză a fost, probabil, cea mai bună pe care a jucat-o echipa lui în acest sezon.
Cipriotul s-a arătat fericit pentru victorie, care îi bucură mai ales pe suporteri, și a menționat că lupta pentru titlu nu s-a încheiat, roș-albaștrii mai având puțin de așteptat până când vor sărbători succesul în SuperLigă.
"Pentru noi nu contează cu cine jucăm, cel mai important e să câștigăm meciul. Sigur că aceste partide cu Dinamo sunt speciale pentru fanii noștri și e important să le câștigăm. Dar în final cele trei puncte sunt mai importante.
Am făcut o primă repriză fantastică, poate cea mai bună primă repriză din întregul sezon. S-a văzut că jucătorii așteptau acest derby. S-au antrenat ca nebunii toată săptămâna și au intrat ca nebunii pe teren. Pentru că să conduci la pauză cu 3-0 într-un derby nu e ușor.
Din punctul meu de vedere ei au făcut totul perfect în prima repriză. Sigur, în cea de-a doua au arătat că nu sunt roboți. Golul celor de la Dinamo a schimbat puțin jocul, însă am reușit să menținem scorul.
Știu cât de mult își doresc suporterii noștri titlul, jucătorii la fel, noi toți, dar nu am terminat încă treaba. Mai sunt câteva meciuri și vom cânta toți când vom fi campioni matematic pentru că în fotbal se pot întâmpla multe lucruri.
Multă lume nu se aștepta să menținem acest ritm de joc până acum, pentru că suntem echipa cu cele mai multe meciuri jucate. Nu e ușor ceea ce reușesc acești jucători. Sunt lucruri care ne surprind și pe noi, dar ei joacă la fel cum se antrenează. Vor să câștige campionatul din nou și trebuie să lupte pentru asta", a declarat Elias Charalambous.

3. Echipa lui Andrei Rațiu a fost jefuită

Rayo Vallecano, care urma să se antreneze luni dimineața pe stadionul Ciudad Deportiva, nu a putut să o facă din cauza unui furt de echipamente sportive din instalațiile clubului, au declarat pentru EFE surse din cadrul grupării la care joacă fundașul român Andrei Rațiu.
După două zile libere în urma ultimului meci cu Getafe, Rayo Vallecano urma să revină la antrenamente luni pentru a începe pregătirile în vederea meciului din următoarea etapă cu Las Palmas.
Furtul echipamentelor sportive din vestiarul primei echipe a împiedicat formația să se antreneze, iar după o întâlnire între căpitan, staff-ul tehnic și David Cobeno, directorul sportiv, s-a luat decizia suspendării sesiunii.
Președintele lui Rayo Vallecano, Raul Martin Presa, a sosit la Ciudad Deportiva imediat după ora locală 14:00, pentru a aborda problema și a discuta următorii pași ca răspuns la incident.
Rayo este pe locul 8 după 34 de etape din La Liga, cu patru runde înainte de finalul campionatului, având 44 de puncte, și speră încă să prindă un loc de Europa League. AGERPRES
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo