Șumudică se consideră lipsit de noroc, după Dinamo - Rapid 0-0: "Îmi vine să dau cu capul de pereți"
De Nicu Savin
Publicat 22/12/2024 la 22:53 GMT+2
Marius Șumudică a avut un discurs echilibrat la finalul partidei Dinamo - Rapid, terminată la egalitate 0-0. Antrenorul giuleștenilor a recunoscut că rezultatul a fost echitabil, dar nu a ezitat să invoce și lipsa de noroc care l-a urmărit de când a revenit la echipa de suflet, amintindu-și de meciul cu Sepsi, când Rapid a ratat câteva ocazii monumentale, iar apoi au pierdut.
Marius Șumudică
Credit imagine: Getty Images
Rapid și Dinamo s-au duelat în această seară în derby-ul finalului de sezon din Superliga, dar cele două echipe nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Tensiunea a fost la cote mari atât în tribune, meciul fiind întrerupt în câteva rânduri din cauza fanilor care au abuzat de obiectele pirotehnice, cât și pe teren, dar realizările au fost puține și s-a terminat 0-0.
Prima repriză a fost cât de cât animată, însă niciuna dintre echipe nu și-a creat vreo ocazie cu adevărat mare de gol. În partea secundă meciul a lăsat și mai mult de dorit, iar jocul a curs firesc spre o remiză albă. Finalul partidei a fost marcat de un moment în care nervii jucătorilor au cedat și s-a creat o încăierare generală, soldată cu câte o eliminare de fiecare parte: Braun de la Rapid și Opruț de la Dinamo.
Șumudică, mulțumit de remiza scoasă de Rapid cu Dinamo! Antrenorul giuleștenilor invocă totuși lipsa de noroc
Remiza de pe Arena Națională nu o ajută prea mult pe Rapid, însă Marius Șumudică s-a declarat mulțumit de rezultat, care în opinia sa a fost unul echitabil. Antrenorul giuleștenilor a anunțat că echipa sa va face câteva transferuri în ianuarie și i-a avertizat pe jucători că va urma un stagiu de pregătire foarte greu în Dubai.
"Un meci bun, nivel bun. Au lipsit golurile. Cred că este un rezultat echitabil, noi am avut o bară la Boupendza, ei nu au avut niște ocazii clare. Doar niște șuturi așa.. unul scos de Aioani. Cu puțin noroc (n.r. cred că puteam câștiga), dar de când am venit la Rapid mie îmi cam lipsește norocul... dacă îmi aduc aminte ceea ce s-a întâmplat la Sepsi îmi vine să mă dau cu capul de pereți. Sunt mulțumit de atitudinea jucătorilor și le mulțumesc fanilor, care încă o dată au ținut piept și au cântat. Le doresc un Crăciun fericit și un an nou fericit, să se bucure de rezultatele pe care eu le-am promis, să intrăm în play-off și să ajungem cât mai departe în Cupă, cu ajutorul lui Dumnezeu poate câștigăm trofeul.
Probabil o să facem și două-trei transferuri, o să avem o discuție cu domnul Șucu. Probabil vom lua unul sau doi jucători de la Genoa. Probabil, după 1 ianuarie, sperăm să închidem afacerea Ciobotariu și ușor-ușor echipa crește. Și azi s-a exprimat într-un mod OK, am întâlnit una dintre cele mai bune formații, pe care toată lumea a lăudat-o. Și eu am spus că joacă un fotbal de calitate, dar astăzi i-am închis foarte bine. Rămânem a doua apărare din campionat și cu siguranță vom și marca.
Ne așteaptă o perioadă de pregătire foarte, foarte grea. Deci nu mergem la plajă. Am fugit de Turcia, fiindcă m-am uitat pe prognoză și sunt șanse de 80% de ploaie. Nu am ales să mergem în Dubai nici pentru cumpărături, fiindcă e foarte scump, și nici să stăm pe șezlonguri să ne bronzăm. Mergem să facem câte două antrenamente pe zi și 3 meciuri bune de verificare, pentru ca în momentul în care ne întoarcem să câștigăm acasă Iași, avem două meciuri acasă, cu Iași și Craiova, să urcăm pe loc de play-off și să nu mai coborâm de acolo.", a spus Șumudică la Digi Sport.
Rezultatul de pe Arena Națională este mult mai bun pentru Dinamo, care rămâne doar cu regretul de a fi ratat șansa de a urca pe primul loc. "Câinii" sunt pe locul 2, la un punct de liderul U Cluj și pot termina anul maxim pe 3, dacă FCSB va lua luni toate punctele din deplasarea de la Iași. De partea cealaltă, Rapid rămâne pe locul 8, la două puncte de Petrolul, ocupanta poziției a 6-a, ultima care duce în play-off.
Dinamo și Rapid intră acum într-o scurtă vacanță, dar la începutul lui ianuarie se vor reuni. În prima etapă din 2025, Dinamo va juca în deplasare cu Universitatea Craiova (18 ianuarie), iar Rapid va primi vizita celor de la Poli Iași.
Meciuri asemănătoare
Dinamo București
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4042.png)
0
0
Rapid Bucuresti
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4099.png)
Promo
Promo