#VOCE Gheorghe Hagi – 20 de ani de la primul trofeu cucerit ca antrenor!

După împlinirea vârstei de 60 de ani și lansarea volumului autobiografic Hagi – Drumul meu, 2025 marchează împlinirea a 20 de ani de la cucerirea primului trofeu ca antrenor din cariera regelui : Cupa Turciei câștigată cu Galatasaray pe 11 Mai 2005 în fața marii rivale Fenerbahçe după o finală de vis jucată pe Atatürk din Istanbul în care Galata s-a impus cu un necruțător 5-1 la capătul unui meci dominat din toate punctele de vedere de echipa Çim Bom.

 

 După mandatul scurt la cârma naționalei României din toamna anului 2001 și după ratarea calificării la Cupa Mondială din 2002 în acel baraj pierdut dramatic contra Sloveniei, Hagi își începea cariera de antrenor la nivel de club în Superliga la... Bursaspor.

Numit în vara lui 2003 pe banca lui Bursaspor, Hagi devenea al doilea manager român din istoria echipei de pe Bursa Atatürk după fostul dinamovist Ion Nunweiller, care în sezonul 1990 – 91 aduna 13 meciuri în campionat, din echipa alb – verzilor făcând parte portarul Gheorghe Nițu, Mrcea Rednic sau Claudiu Vaișcovici.

Deasemenea, Hagi a avut la rândul său patru jucători români în lotul echipei : Bogdan Vintilă, Cornel Frăsineanu, Iulian Miu și Ionel Ganea.

Cu un parcurs neconvingător, doar două victorii în 12 meciuri, Hagi avea să părăsească echipa în Noiembrie 2003, după ce, în mod paradoxal nu perduse nici în fața Galatei și nici a lui Fener, 2-2 pe teren propriu în ambele dueluri, doar Beșiktaș sub conducerea lui Mircea Lucescu fiind singura forță a campionatului în fața căreia a cedat Hagi, 0-1 în deplasare pe Inönü.

 În Martie 2004, deci practic în același sezon, Hagi avea să fie numit pe banca echipei pentru care evoluase ca jucător între 1996 și 2001 marcând 59 de goluri în 132 de partide doar în campionat.

Galata până atunci sub comanda lui Fatih Terim trecea printr-un moment delicat, locul 6 în campionat, acolo unde a și rămas dealtfel până la sfârșitul sezonului, eliminată din Cupa Turciei încă din faza șaisprezecimilor plus un parcurs european neconvingător (locul 3 în grupele Ligii Campionilor obținut cu greu în fața celor de la Olympiakos dintr-o grupă din care mai făceau parte Juventus și Real Sociedad ceea ce-i facilita accederea în primăvara Cupei Uefa acolo de unde avea să fie la rândul eliminată de Villarreal după 2-2 acasă și 0-3 în deplasare) erau motive suficiente pentru conducerea clubului de ieși din această situație cu care o echipă obișnuită să se lupte an de an la titlu nu se mai întâlnise de dinaintea venirii lui Hagi pe Ali Sami Yen.

Pentru Galata însă, problemele continuau și la nivel administrativ. În primăvara aceluiași an, urmau să aibă loc alegeri pentru funcția de președinte și era deci de așteptat ca o dată instalată, noua conducere să readucă echipa în lupta pentru trofee.

Președintele în exercițiu al clubului la vremea respectivă, Ozhan Canaydin avea drept contracandidat pe Mehmet Camsun, cel care mai fusese în fruntea clubului în sezonul 2001 – 2002, și care, după titlul cucerit în acea stagiune avea să-l îndepărteze de la cârma echipei pe Mircea Lucescu.

Canaydin avea să rămână președinte și astfel, pe 22 Martie 2004 Hagi devenea antrenorul echipei cu care a scris istorie ca jucător și cu care a cucerit 4 titluri, două cupe, două supercupe ale Turciei, Cupa Uefa și Supercupa Europei.

Până la terminarea sezonului, în 8 meciuri rămase de disputat trupa de pe Ali Sami Yen a adunat 13 puncte, 4 victorii, un egal și 3 înfrângeri, dar evoluția echipei pe final de sezon dădea speranțe suporterilor pentru sezonul următor în care echipa a fost la un pas de event pe care l-au ratat dramatic pe final de sezon.

Sezonul 2004 – 2005 avea să fie cel al renașterii trupei lui Hagi și cel al revenirii în lupta pentru titlu. Cu câteva nume noi în lot precum Ribery, Rigobert Song sau Flávio Conceição venit de la Real Madrid, Galata aborda noul sezon cu multă încredere dat fiind faptul că echipa nu era angrenată în competițiile europene.

Cu toate astea, nici rivalele tradiționale din campionat nu erau mai prejos în ce privește noutățile atât la nivelul băncilor tehnice cât și loturile de jucători.

Dacă marea rivală Fenerbahçe câștigase pe final titlul cu un sezon înainte în fața lui Trabzonspor, Beșiktaș s-a văzut nevoită să recurgă la schimbări radicale după plecarea lui Mircea Lucescu în primăvara aceluiași an.

Cu Vicente del Bosque dublu campion în La Liga cu Real Madrid și deasemena dublu câștigător de Champions League cu echipa de pe Bernabeu în 2000 și 2002 pe bancă , vulturii se anunțau o candidată serioasă pentru supremație în Superliga. 

O dată cu venirea tehnicianului spaniol, în lotul alb – negrilor au fost aduși Juanfran de la Celta Vigo și John Carew "bestia norvegiană’’ din atacul Valenciei jucători cu experiență și multe meciuri în La Liga.

De partea cealaltă, Fenerbahçe sub comanda germanului Cristoph Daum, manager care avea deja un titlu cucerit pe banca lui Beșiktaș în sezonul 1994 – 1995 dar și în Bundesliga cu VfB Stuttgart în 1992, era de departe cel mai greu adversar pe care Hagi îl avea în lupta pentru titlu.  Cu un lot din care făceau parte jucători precum olandezul Pierre van Hooijdonk,  brazilianul Alex de Souza, Nicolas Anelka, Tuncay Șanli sau Mert Nobre, echipa lui Daum pleca din postura de mare favorită în duelurile cu băieții lui Hagi, care au reușit să încline balanța în favoarea lor și să prelungească suspansul până spre finalul sezonului.

Hagi privea însă cu încredere duelul contra lui Daum, mai ales că, în ciuda parcursului neconvigător cu Bursaspor, reușise un 2-2 în sezonul precedent contra lui Fener pe teren propriu ratând victoria pe final de partidă după golul egalizator marcat de van Hooijdonk în minutul 88.

După un 0-0 pe Inönü contra lui Beșiktaș în care tactica lui Del Bosque a fost anihilată complet de Hagi, a urmat duelul de foc de pe Ali Sami Yen cu Fenerbahçe.

În fața a peste 20000 de oameni, Galata s-a impus în "clasicul" Turciei cu 1-0 pe 12 Decembrie 2004, golul victoriei fiind marcat de Necati Ateș cel care avea să "recidiveze" și în finala Cupei.

Meciul care avea să-i aducă lui Hagi primul trofeu din cariera de antrenor a fost finala Cupei Turciei dintre cele două mari rivale, Galata și Fener care și în campionat se luptau pentru titlu despărțite de doar 4 puncte înaintea duelului decisiv din campionat.

Cele două mari rivale aveau să treacă prin emoțiile penalty-urilor pentru a-și disputa trofeul. Galata elimina Trabzonspor, 1-1 și 4-2 iar Fener trecea de Denizlispor, 1-1 și 4-3.

Pe 11 Mai cu fix două săptămâni înaintea finalei Uefa Champions League dintre AC Milan și Liverpool, celebra finală în care cormoranii au revenit de la 0-3 și s-au impus în cele din urmă la loviturile de departajare, Galatasaray reușea sub comanda lui Gică Hagi un adevărat tur de forță, un 5-1 neverosimil după ce în minutul 36 avea deja 3-0, primele două goluri marcate pe axa Necati – Ribery , fiecare cu pasă decisivă unul pentru celălalt. Autogolul lui Deniz Bariș plus golul lui Fabio Luciano din minutele 36 și 40 au fost cele care au stabilit scorul pauzei la 3-1.

În partea a doua Hakan Șükür cu o dublă avându-i ca servanți pe Cihan Haspolatli respectiv pe Ergün Penbe a stabilit scorul final, 5-1 pentru Çim Bom și Hagi cucerea primul trofeu pe banca unei echipe la vârsta de 40 de ani și la 4 ani de la debutul în antrenorat.

Prin acea victorie, Galata egala un record vechi de 45 de ani, 5 goluri într-un duel cu Fener, record ce data din 1960 și care nu a fost egalat în nicio altă partidă până în prezent.

După cupa câștigată în manieră categorică, Galata nu a putut din păcate să țină ritmul și în campionat cu rivala Fener. La 11 zile de la finala epică, Galata cu un prim 11 aliniat mai prudent de Hagi, un 4-4-2 față de 3-5-2 din finală, dar cu aceleeași tripletă ofensivă, Șükür, Necati și Ribery avea să cedeze, 0-1 în deplasare și titlul ajungea pentru a doua oară consecutiv pe Șükrü Saraçoğlu.

După acel sezon, Hagi părăsea echipa fiind înlocuit cu belgianul Eric Gerets, dar,  acea finală câștigată acum 20 de ani reprezintă un moment de referință în istoria recentă a clubului.