2 reguli noi în SuperLiga României! Președintele arbitrilor a anunțat schimbările din noul sezon
SuperLiga României stă să înceapă, iar noul sezon va debuta cu Supercupa dintre FCSB și CFR Cluj, de pe 5 iulie. Kyros Vassaras a anunțat că CCA va introduce două reguli noi în campionatul românesc și anume: regula celor 8 secunde și regula dublei atingeri de minge la penalty.
Wimbledon 2025 se vede în direct pe Eurosport și Max în perioada 30 iunie - 13 iulie
Sursa video: Eurosport
FCSB și CFR Cluj vor deschide balul în noul sezon din fotbalul românesc, cele două urmând să-și dispute trofeul Supercupei României. Roș-albaștrii vin din postura de campioni ai SuperLigii, iar ardelenii vor juca finala din postura de câștigători ai Cupei României.
Weekendul viitor (11-14 iulie) va începe și campionatul României, iar Comisia Centrală a Arbitrilor va pune în aplicare două noi reguli, unele care au fost implementate deja la Campionatul Mondial al Cluburilor.
Este vorba despre regula celor 8 secunde și regula dublei atingeri la penalty. Astfel, dacă portarul unei echipe va ține mingea în mână mai mult de 8 secunde din momentul în care nu se mai află sub presiune din partea adversarilor, echipa adversă va primi un corner. Regula a fost deja pusă în aplicare la Mondialul Cluburilor, iar Kyros Vassaras a explicat cum vor funcționa cele două noi reglementări.
Această regulă a fost introdusă recent de FIFA în regulament și are ca scop penalizarea tragerilor de timp ale portarilor. Până la finalul sezonului trecut, exista regula celor 6 secunde, prin care arbitrii trebuiau să acorde o lovitură liberă indirectă împotriva echipei a cărui goalkeeper ține mingea în mână 6 secunde. Măsura părea cumva prea dură și centralii evitau să o aplice, iar portarii profitau de acest lucru și trăgeau de timp.
Regula de 8 secunde: "Numărătoarea începe când portarul nu mai e obstrucționat de niciun adversar. Arbitrul numără primele 3 secunde în minte, apoi ridică mână și numără restul de 5 secunde. Nu vrem să pedepsim portarii, dar vrem să eliminăm tragerile de timp."
Dubla atingere: "Se aplică atât la penalty-uri, cât și la loviturile de departajare. Dacă se atinge mingea accidental, nu penalizăm. VAR-ul intervine, iar lovitura se va repeta, dacă a fost gol. Dacă nu e gol sau dubla atingere a fost intenționată, considerăm că penalty ratat. Și dăm lovitură liberă indirectă."
Kyros Vassaras vrea un centru VAR în România
Președintele CCA crede că a venit timpul ca țara noastră să beneficieze de un centru VAR în care arbitrii să fie pregătiți special. Vassaras a scos în evidență plusurile după 11 ani de conducere și a vorbit despre delegarea lui Istvan Kovacs la finala Champions League.
"Sunt aici de 11 ani și ne-am atins toate obiectivele propuse. Am participat la fazele finale din competițiile importante. Când am început, o delegare în Champions League o mare surpriză. Acum e ceva normal. Iar scopul este să fim tot mai buni și să dezvoltăm arbitrii în continuare.
Am avut multe ședințe, multe pregătiri, invităm tot felul de specialiști pentru a-i pregăti pe arbitri. Colaborăm strâns cu FIFA și UEFA pentru a-i dezvolta pe viitori arbitri. Recent, am început și un program de pregătire pentru folosirea sistemului VAR.
E timpul să avem un centru VAR, în care să ne pregătim. FRF, CCA, LPF și EAD trebuie să discute și să ajungem cât mai aproape de standardele europene.
Faptul că Istvan Kovacs a condus finala Champions League e un vis devenit realitate. Următorul e Campionatul Mondial. Când a fost finala Europa League i-am zis lui Kovacs că nu pot veni, dar că deja mi-am rezervat totul pentru anul următor, la finala UCL. Nu a fost un accident, a fost o muncă grea și lungă", a spus Kyros Vassaras, potrivit GSP.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4124.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/123134.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/112399.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/125076.png)