A început derby-ul FCSB – Dinamo, dar nu pe teren! Jucătorul pe care se bat cele două rivale
FCSB și Dinamo se vor înfrunta peste o săptămână în derby de România, cu roș-albaștrii în postura de gazde. Cele două rivale se duelează, însă, la nivel administrativ, ambele cluburi încercând să-l transfere pe Lisav Eissat, fotbalistul israelian cu origini din România, care a și debutat pentru naționala noastră în această toamnă.
What I wore - Michel Salgado: "La Madrid, am avut grijă chiar și de Beckham sau McManaman"
Sursa video: Eurosport
FCSB a început deja derby-ul cu Dinamo, ambele cluburi dorind să îl transfere pe Lisav Eissat, fundașul care a debutat în această toamnă în naționala României. După ce s-a scris despre interesul campioanei României pentru apărător, Andrei Nicolescu a recunoscut că și Dinamo și-l dorește pe Eissat, însă e conștient că acesta va fi greu de adus.
"Suntem curioși să vedem cu din țintele pe care le avem să rezolvăm cât mai multe, dar e o provocare, inclusiv această lege care este aproape să fie promulgată, dacă va fi.
Noi avem 12 străini în lot. Avem un singur post de străin liber. E o provocare mare partea de transferuri din iarnă. Ne dorim trei transferuri în condițiile în care nu pleacă nimeni.
Eissat are reale calități, evident că ni-l dorim, dar e drum lung până acolo, dar nu din cauza lui, ci din cauza clubului la care activează acum. Am văzut declarația dinspre FCSB, nu știu ce să zic. Încercăm să-l aducem, dar este foarte complicat", a transmis Andrei Nicolescu la fanatik.ro.
Născut la Haifa, Lisav Eissat a ales să reprezinte România la nivel de seniori, mama acestuia fiind româncă. Rând pe rând, fundașul central de 20 de ani a trecut pe la reprezentativele U15, U18, U19 și U21 ale Israelului, dar începând cu acest an a jucat sub comanda lui Mircea Lucescu.
Lisav Eissat a debutat pentru România în meciul amical cu Moldova, desfășurat în luna octombrie, iar în urmă cu o săptămână a bifat prima prezență într-o partidă oficială, fiind integralist în disputa cu San Marino.

Lisav Eissat
Credit imagine: Getty Images
Cine esta Lisav Eissat
Eissat era marele pariu anunţat de veteranul antrenor al tricolorilor încă de acum câteva săptămâni, iar Lucescu s-a ţinut de cuvânt, aducându-l la prima reprezentativă pe fotbalistul născut la Haifa. Pe numele său complet Lisav Naif Eissat, acesta evoluează pe poziția de fundaș central și deține atât pașaport românesc, datorită mamei sale, cât și israelian, datorită tatălui.
După ce a bifat prezențe pentru reprezentativele de juniori și tineret ale Israelului, inclusiv la categoria U21, jucătorul și-a manifestat dorința de a reprezenta de acum înainte România.
Conform site-ului de specialitate Transfermarkt, valoarea de piață a lui Eissat se ridică la 300.000 de euro. Demersurile sale pentru schimbarea federației au fost finalizate oficial la începutul lunii septembrie, moment în care FIFA l-a listat ca fiind eligibil pentru naționala României.
Format la academia lui Maccabi Haifa, Eissat a evoluat sezonul trecut sub formă de împrumut la Hapoel Haidara. Revenit în această vară la clubul-mamă, s-a impus imediat în primul 11.
În perioada în care Daniel Pancu se afla pe banca naționalei U21 a României, Eissat fusese monitorizat, dar selecționerul de atunci a optat pentru Umit Akdag, un alt fotbalist cu dublă cetățenie (română și turcă). Spre deosebire de Akdag, care încă nu s-a hotărât între România și Turcia, Eissat și-a declarat ferm intenția de a îmbrăca tricoul tricolor.
Câștigătorul Champions League, Michel Salgado vine astăzi de la ora 18.30 pe Eursoport 1 să ne povestească, în cadrul emisiunii What I Wore, amintiri din vestiarul lui Real Madrid și cum se fac schimburile de tricouri în El Clasico. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/102103.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4124.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4042.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4282.png)