Alex Stoian are un obiectiv uriaș în fotbal! Ce a declarat după primul gol marcat la 18 ani

FCSB s-a impus în această seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, pe terenul celor de la Unirea Slobozia, într-un meci contând pentru cea de-a 20-a etapă din SuperLigă. La finalul partidei, Alex Stoian, unul dintre marcatorii roș-albaștrilor, a dezvăluit că are planuri mari după primul gol marcat la 18 ani.

Cernat a vorbit despre situația în care se află FCSB în SuperLigă! "Nimeni nu-i perfect"

Sursa video: Eurosport

FCSB a obținut în această seară cea de-a 7-a victorie din acest sezon al campionatului României, învingând-o în deplasare, cu scorul de 2-0, pe Unirea Slobozia, într-un meci contând pentru cea de-a 20-a etapă din SuperLigă.
Cele două goluri ale roș-albaștrilor au fost marcate de Mihai Lixandru și Alex Stoian, acesta din urmă reușind să înscrie cel de-al treilea său gol din acest sezon chiar în ziua în care a împlinit 18 ani.
La finalul partidei, tânărul fotbalist a făcut câteva declarații, fiind întrebat și despre marele său vis în ceea ce-i privește cariera. Stoian a dezvăluit care este obiectivul său și a vorbit și despre concurența cu Mihai Toma pentru un loc în primul 11 al campioanei României.

Stoian, planuri mari după primul gol la 18 ani

"Mă bucur că am reușit să marchez acest gol, este un cadou frumos pe care mi l-am făcut. Chiar dacă am ratat mult, Dumnezeu m-a ajutat și am marcat. Sunt fericit că am reușit să marchez.
Am făcut 18 ani acum, trebuie să am grijă. Sper să fiu ferit de accidentări. (n.r. Care este cea mai mare dorință a ta, la 18 ani?) Să ajung cel mai mare fotbalist din România și poate și în afară.
Eu cred că e o concurență frumoasă (n.r. cu Toma), ne cunoaștem de mult timp și nu este o rivalitate. E visul meu de mic copil să marchez cu Rapid. Va fi un meci greu, cu o echipă bună", a declarat Alexandru Stoian.
În urma rezultatului din această seară, FCSB a urcat pe locul 9 în clasamentul SuperLigii, cu 28 de puncte, fiind la două puncte de Oțelul Galați, echipa aflată pe ultimul loc care garantează prezența în play-off.
Weekend-ul viitor, în ultima etapă din 2025, echipa lui Elias Charalambous va primi vizita liderului Rapid, care are un avans de 11 puncte în fața roș-albaștrilor după 20 de runde.
Joe Cole și Peter Crouch s-au întâlnit cu legendarii Alan McManus și Jimmy White pentru o lecție de snooker și le-au povestit cine sunt cei mai buni fotbaliști la acest sport + cine organiza campionate de billiard la Chelsea. Emisiunea va fi sâmbătă de la ora 18.30 pe Eurosport 1. Toate edițiile sune disponibile pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo