Bergodi a dezvăluit ce s-a întâmplat de fapt la finalul derby-ului CFR-"U"! Ce mesaj a primit după incident de la Cordea

CFR Cluj a învins-o sâmbătă seară, pe teren propriu, pe Universitatea Cluj cu scorul de 3-2, într-un meci contând pentru cea de-a 26-a etapă din SuperLigă. La finalul partidei, Cristiano Bergodi a fost implicat într-un conflict cu doi jucători de la CFR, iar astăzi antrenorul a dezvăluit de la ce a pornit totul și ce s-a întâmplat.

Lucian Sănmărtean: "Mi-ar plăcea să discut despre fotbal cu Iniesta"

Sursa video: Eurosport

CFR Cluj a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 3-2, sâmbătă seara, într-un derby cu un final de foc contând pentru cea de-a 26-a etapă a SuperLigii. La finalul partidei a existat un conflict violent între antrenorul lui "U", Cristiano Bergodi, pe de o parte, și Andrei Cordea și Karlo Muhar, de partea cealaltă, în care s-au implicat jucătorii și staff-urile celor două echipe.
Arbitrul i-a arătat cartonașul roșu lui Bergodi, care i-a băgat mâna în gât lui Cordea și l-a prins de ceafă pe Muhar, așa cum a notat arbitrul Rareș Vidican în raportul de meci, fiind potolit cu greu de cei din tabăra sa.
Astăzi, antrenorul italian a oferit o reacție amplă despre incidentele din Gruia, dezvăluind de la ce a plecat totul, dar și faptul că regretă ieșirea nervoasă pe care a avut-o. Bergodi a spus că Cordea l-ar fi înjurat "de morți", lucru care l-a afectat foarte tare.
Tehnicianul a precizat că nu a intenționat în niciun moment să îi bată pe cei doi jucători și că nu i-a lovit pe niciunul dintre ei, ci doar s-a apropiat pentru a vorbi cu ei, dar apoi situația a escaladat.
"Nistor vorbea cu Cordea. Apoi, eu i-am spus lui Cordea să plece de acolo. A fost momentul în care eu am auzit de la el o vorbă urâtă în limba română. M-a înjurat de morți, să spunem așa. Eram foarte supărat. Eu am suferit mult. Când se spune de morți, de mamă, de astea... eu am avut o soră care a murit de tânără.
Recunosc că eu nu cunosc bine limba română, dar acesta a fost momentul în care, un pic, m-am supărat. După unul-două minute, când s-a oprit meciul, el venea spre centrul terenului. El a spus că i s-a adresat lui Nistor, spre bancă.
Apoi, a făcut din nou gesturi urâte și obscene. Atunci, în acel moment, m-am supărat foarte mult. Normal, că regret ceea ce s-a întâmplat. Toată lumea a văzut ce s-a întâmplat. Mi-a confirmat și asistentul meu. Și el a văzut că (n.r. Cordea) făcea gesturi obscene.

Bergodi, reacție amplă după incidentul cu jucătorii CFR-ului

Nu m-am dus spre el să-l bat. Nu există așa ceva. Eu sunt un om civilizat. M-am dus să-l întreb de ce a făcut așa ceva. Poate între jucători se poate întâmpla ceva, se spun vorbe urâte. Eu m-am dus la el și l-am luat de obraz. Am vrut să-i spun de ce a făcut asta. Eu nu l-am luat de gât.
Ok, i-am pus mână în ceafă, apoi, când s-a întors i-am pus mâna pe obraz. Nu am vrut să-l iau de gât. Nu fac eu astfel de lucruri urâte. Apoi, după mai multe secunde au venit toți ceilalți, Muhar și alți jucători.
Normal că i-am împins. Au mai venit și Djokovic, oameni din staff. S-a scris un lucru incredibil de urât despre mine: că am dat cu pumnul. Cu tot respectul, eu nu am dat cu pumnul. Nici în Cordea, nici în Muhar. Eu doar i-am împins, dar nu am dat cu pumnii. Nu există așa ceva", a declarat Cristiano Bergodi.
Antrenorul lui "U" Cluj a mărturisit și faptul că aseară a primit un mesaj de la Andrei Cordea, în care fotbalistul de la CFR i-a transmis că regretă conflictul izbucnit la finalul derby-ului Clujului. "Vreau să vă spun un lucru: eu, aseară (n.r. duminică) am primit un mesaj de la Cordea. Sunt lucruri private, nu vreau să spun mai multe, doar că el regretă unde s-a ajuns cu acest incident.
Mi-a spus că regretă ce s-a întâmplat. Și-a cerut scuze. Băiatul a fost amabil. Nu i-am răspuns încă, dar avem timp să lămurim această problemă", a mai spus Bergodi, conform Fanatik.
Lucian Sănmărtean este unul dintre cei mai tehnici jucători din istoria fotbalului românesc. "Magicianul" și-a dezvăluit secretele într-un interviu care va fi difuzat duminică, de la ora 14:00, pe Eurosport 2. Toate interviurile realizate de Gabi Cânu cu Belodedici, Stelea, Bratu, Iencsi, Marius Niculae și mulți alții pot fi vizionate în aplicația HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo