Biliboc aduce a 8-a victorie consecutivă a CFR-ului în Superliga! Serie uluitoare pentru clujeni, care sunt tot mai aproape de play-off

CFR Cluj a înregistrat a 8-a victorie consecutivă în Superliga. Echipa antrenată de Daniel Pancu s-a impus la limită pe terenul celor de la Hermannstadt, cu scorul de 1-0, datorită golului marcat de tânărul Lorenzo Biliboc. "Feroviarii" urcă pe locul 5 și sunt la mâna lor în lupta pentru play-off.

Florin Cernat, în "Fotbalul - Povestea mea": "Pentru mine, Lobanovski a fost cel mai mare antrenor!"

Sursa video: Eurosport

Clujenii au avut o primă ocazie bună în minutul 7, când centrarea lui Aly Abeid a fost reluată dintr-o poziție complicată de Alibek Aliev. Totuși, șutul suedezului a trecut puțin pe lângă țintă. Meriton Korenica a mai trecut pe lângă deschiderea scorului, în minutul 31, după ce trecuse de portarul David Lazar, urmând să fie blocat de Tiberiu Căpușă, cu poarta goală în față.
Același kosovar a semnat și cea mai mare ocazie a CFR-ului din prima repriză. Acesta a executat nemaipomenit o lovitură liberă de la 30 de metri, iar șutul său a lovit bara în apropierea vinclului.
Repriza s-a încheiat cu un penalty acordat gazdelor, în urma unui fault al lui Tidiane Keita asupra lui Eduuard Florescu, văzut numai după analiza VAR. Același Florescu a fost refuzat de Mihai Popa, care a scos cu piciorul, iar Dennis Politic a ratat, pe urmă, cu poarta rămasă goală.

CFR Cluj, opt victorii consecutive în Superliga

Elevii lui Daniel Pancu au început excelent repriza a doua, reușind să deschidă scorul, până la urmă, prin tânărul Lorenzo Biliboc. După ce a marcat în derby-ul cu U Cluj, puștiul de 19 ani și-a încercat norocul din afara careului, iar execuția sa deviată a ajuns în poarta lui Lazar.
Minutul 62 a adus o nouă bară a oaspeților. De această dată Adrian Păun a ajuns în poziție foarte bună de finalizare, în interiorul careului, iar voleul său a lovit bara transversală.
În minutul 85, a urmat rândul clujenilor să primească lovitură de la 11 metri, în urma unui fault asupra lui Păun. La aceeași poartă la care a ratat Florescu, a ratat și Korenica, care a executat bine, însă plonjonul lui Lazar a fost unul perfect.
Minutul 90 a adus o nouă intervenție bună a lui Lazar. Sheriff Sinyan a ajuns în situație bună de finalizare, la capătul unui corner, însă șutul puternic al gambianului a fost blocat de inspiratul portar al sibienilor.
Ultimele minute ale prelungirilor au adus o dublă ocazie uriașă pentru gazde. Mihai Popa a avut două intervenții excelente, care au salvat cele trei puncte ale echipei sale. Arbitrul Andrei Chivulete a acordat penalty la ultima fază pentru Hermannstadt, însă acesta și-a întors propria decizie, după ce a văzut reluările.
Astfel, CFR Cluj a înregistrat a 8-a victorie consecutivă în Superliga, o serie nemaipomenită pentru echipa antrenată de Daniel Pancu. Formația vișinie acumulează 44 de puncte și încheie etapa cu numărul 27 pe locul 5, calificarea în play-off fiind foarte aproape.
Florin Cernat a câștigat trofee în trei țări și ne-a încântat la echipa națională. Cernat ne dă detalii despre cei 8 ani cu 12 trofee la Dinamo Kiev și secrete din vestiarul marelui Lobanovski într-un interviu care va fi difuzat duminică de la ora 18.00 pe Eurosport 2. Toate interviurile realizate de Gabi Cânu cu Belodedici, Stelea, Bratu, Sănmărtean, Marius Niculae și mulți alții pot fi vizionate în aplicația HBO Max.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo