"Bombă" la Craiova! Andrei Ivan, out de la Universitatea! Anunţul clubului + reacţia vârfului

Andrei Ivan părea să devină marele pariu al lui Mirel Rădoi la Universitatea Craiova, după plecarea lui Mitriţă, dar clubul din Bănie a decis să întrerupă brusc contractul cu vârful, după doar două etape din noul sezon. Actuala înţelegere a atacantului cu gruparea olteană expira în iunie 2027.

Andrei Ivan

Credit imagine: Getty Images

Clubul de fotbal Universitatea Craiova a anunţat, luni, pe un site de socializare, rezilierea de comun acord a contractului cu atacantul Andrei Ivan (28 de ani). Acesta era legitimat la Universitatea Craiova din 27 iulie 2019, iar în partea a doua a sezonului precedent a evoluat sub formă de împrumut la formaţia turcă de ligă secundă Adanaspor.
În actuala ediţie a Superligii, atacantul a evoluat în ambele partide de până acum, cu UTA (3-3) şi FC Argeş (3-1), reuşind să marcheze un gol în deplasarea de la Arad. El a mai evoluat în carieră la Sporting Piteşti, FC Krasnodar şi Rapid Viena.
"Mulțumim pentru tot, Andrei Ivan Universitatea Craiova și atacantul Andrei Ivan au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale.
Cariera lui Andrei se confundă cu ceea ce înseamnă Știința Craiova, echipa la care a visat dintotdeauna să joace. Și a făcut-o mândru, de foarte multe ori din postura de lider, reușind să marcheze de 72 de ori în 308 jocuri în tricoul alb-albastru.
Drumurile noastre se despart astăzi, dar cu siguranță se vor mai intersecta în viitor. Până atunci, mulțumim Andrei pentru modul în care ai apărat blazonul clubului și îți dorim mult succes în următoarea ta aventură.
Andrei Ivan, mereu unul dintre noi și întotdeauna cu noi!", a fost mesajul postat de Universitatea Craiova în această dimineaţă.

Andrei Ivan, mesaj emoţionant după despărțirea de Universitatea Craiova

La scurt timp după acest anunţ total neaşteptat, atacantul de 28 de ani a avut la rândul său o intervenţie pe marginea subiectului, explicând cât de mult a însemnat pentru el clubul din Bănie şi cât de mândru a fost să îmbrace tricoul alb-albastru.
"Au trecut mai bine de 10 ani de când am pășit pentru prima dată în vestiarul Universității Craiova. Eram un copil cu vise mari și cu sufletul plin de speranță. Aici am crescut, aici am devenit om, fotbalist, bărbat. Aici am simțit pentru prima dată ce înseamnă dragostea necondiționată pentru un club, pentru niște culori, pentru niște oameni. În acest tricou am debutat în Liga 1, am trăit meciuri care m-au marcat pe viață, am dat goluri care mi-au umplut inima, dar am simțit și durere, și presiune, și greutăți. Și totuși… n-am cedat niciodată. Pentru că am iubit cu adevărat această echipă.
Astăzi plec. Nu pentru că așa am visat, nu pentru că așa mi-am dorit… ci pentru că, uneori, viața te pune în fața unor drumuri pe care trebuie să le accepți, chiar dacă dor.
Pentru că Universitatea Craiova nu a fost niciodată doar un club pentru mine. A fost și va rămâne acasă. Plec cu capul sus, cu conștiința curată că am dat totul, la fiecare antrenament, la fiecare meci. Plec cu sufletul plin de recunoștință pentru oamenii care m-au format, care au crezut în mine, care m-au susținut necondiționat. Și chiar și celor care m-au criticat le mulțumesc – pentru că m-au făcut mai puternic.
Craiova înseamnă, pentru mine: familie, prieteni, copilărie, formare, luptă, vis. Nu am să uit niciodată primele emoții din vestiar, primele scandări din tribune, primele goluri pe Oblemenco… Sunt amintiri pe care nimeni nu mi le poate lua. Mulțumesc suporterilor care au fost mereu acolo, la bine și la greu. Voi ați fost și rămâneți sufletul acestei echipe. Mulțumesc orașului care m-a crescut și care m-a făcut ceea ce sunt astăzi.
Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, mereu, Craiova în inimă. Cu respect, durere, dar și cu mândrie, Andrei Ivan", a explicat vârful de atac.
Universitatea Craiova s-a mai despărţit în această vară de fundaşul nord-macedonean Gjoko Zajkov, de atacantul brazilian Allison Safira, de atacantul bosniac Jovo Lukic (Universitatea Cluj), de mijlocaşul Ştefan Bană (Oţelul Galaţi), de mijlocaşul ofensiv Alexandru Mitriţă (Zhejiang FC), de mijlocaşul japonez Takuto Oshima (FC Noah), de mijlocaşul Mihai Căpăţînă (Ordabasî Şimkent), de atacantul Alexandru Işfan (Farul), de fundaşul hondurian Denil Maldonado (Rubin Kazan), de portarul Relu Stoian (Metalul Buzău) şi de atacantul spaniol Jalen Blesa.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo