Casele de pariuri au actualizat cotele la câștigarea titlului în SuperLigă! Ce șanse are FCSB

FC Botoșani a urcat aseară pe primul loc în clasamentul din SuperLigă, după ce s-a impus în fața celor de la UTA Arad. Universitatea Craiova, care a fost lider în acest start de sezon, se află acum pe locul 3, dar este în continuare principala favorită la câștigarea titlului, conform caselor de pariuri. FCSB are doar a patra șansă să redevină campioană.

Thiam și-a spus povestea! Cum a ajuns fotbalist și cine e omul care "înseamnă totul" pentru el

Sursa video: Eurosport

FC Botoșani este liderului clasamentului din SuperLigă, după ce aseară a învins-o cu scorul de 2-1 pe UTA Arad, în ultimul meci contând pentru cea de-a 12-a etapă a campionatului României.
Moldovenii sunt urmați în ierarhie de Rapid, care este la egalitate de puncte cu echipa lui Leo Grozavu, în timp ce Universitatea Craiova, care a fost lider în acest start de sezon, a coborât pe locul 3 după ce a ajuns la 3 meciuri consecutive fără victorie.
După încheierea celei de-a 12-a runde din SuperLigă, casele de pariuri au actualizat cotele la câștigarea titlului. Deși se află într-un moment mai slab, oltenii sunt principalii favoriți ai bookmaker-ilor, cu o cotă de 2,75.
Jucătorii lui Mirel Rădoi sunt urmați în clasamentul celor cu cele mai mari șanse să devină campioni ai României de cei de la Rapid, care sunt cotați cu 3, în timp ce podiumul este completat de Dinamo, cu o cotă de 5.
FCSB, campioana en-titre, este văzută de casele de pariuri doar cu a patra șansă la câștigarea titlului. Roș-albaștrii, care se află pe locul 11 în clasamentul din SuperLigă, au o cotă de 5,5.
CFR Cluj, care a avut și ea un start slab de sezon, fiind doar pe locul 12, are o cotă de 17. Conform bookmaker-ilor, cele mai mici șanse la titlu le au nou-promovatele Csikszereda și Metaloglobus.

Top 10 favorite la câștigarea titlului în SuperLigă

Top 10 favorite la câștigarea titlului în SuperLigă

Top 10 favorite la câștigarea titlului în SuperLigă

Credit imagine: Eurosport


Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol