Ce țeapă și-a luat FCSB! Suma pentru care poate pleca Dennis Politic în această iarnă

Adus cu surle și trâmbițe la FCSB, Dennis Politic nu s-a impus în angrenajul campioanei României și ar putea pleca în această iarnă. Suma pe care formația bucureșteană o cere în schimbul fotbalistului este de doar 100.000 de euro!

Ovidiu Burcă: "Promovarea cu Dinamo a fost o minune". Interviul va fi astăzi de la 15 pe Eurosport 2

Sursa video: Eurosport

Dennis Politic a impresionat la Dinamo și a ajuns în circuitul echipei naționale. Prestațiile excelente l-au adus în vizorul campioanei României, care a făcut un efort financiar uriaș pentru a-i convinge pe rivali să îl cedeze.
Practic, FCSB a plătit 1 milion de euro în schimbul lui Dennis Politic, cedându-l totodată pe Alexandru Musi la Dinamo. La acea vreme, toată lumea se întreba care dintre cele două părți a avut mai mult de câștigat de pe urma tranzacției, dar, la doar câteva luni distanță, există deja un răspuns clar.

FCSB și-a luat țeapă! Cât costă Dennis Politic

În primul rând, Dinamo a obținut o sumă importantă de bani, ceea ce reprezintă deja un avantaj. Cât despre Alexandru Musi, el a marcat cinci goluri și a oferit trei pase decisive în 20 de partide, devenind o piesă de bază sub comanda lui Zeljko Kopic.
În schimb, Dennis Politic nu a avut randamentul scontat și intră tot mai rar pe teren. El a înscris trei goluri și nu a oferit nicio pasă decisivă în cele 24 de meciuri jucate în tricoul campioanei României. Astfel, este clar că Dinamo a avut câștig de cauză în această tranzacție, în timp ce FCSB se pregătește deja să se despartă de Politic.
De ceva timp este cunoscut faptul că Dennis Politic este dorit de o echipă din Grecia. Cel puțin deocamdată, acea variantă nu mai este de actualitate, însă orice formație care îl dorește pe Politic trebuie să achite doar 100.000 de euro pentru aducerea acestuia, conform Golazo.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla până la sfârșitul perioadei de mercato, dar este tot mai evident că FCSB a făcut o investiție nefericită cu Dennis Politic.
În vârstă de 25 de ani, Dennis Politic a trecut pe la academia lui Manchester United, la nivel de seniori evoluând pentru Bolton, Salford City, Port Vale și Cremonese, înainte să sosească la Dinamo, în 2023. După doi ani petrecuți la Dinamo, el a fost cumpărat de FCSB în vară, campioana României făcând un efort financiar important și cedându-l pe Musi la rivală.
Dennis Politic nu s-a impus la FCSB și a bifat 24 de meciuri pe gazon, majoritatea din postura de rezervă intrată în repriza secundă, reușind să marcheze doar trei goluri. Cotat la 1,2 milioane de euro pe Transfermarkt, el și-a făcut debutul în naționala României pe 24 martie 2025, într-o partidă cu San Marino câștigată de "tricolori" cu 5-1.
Ovidiu Burcă a jucat în Ecuador, Japonia, China și Germania și a antrenat la Rapid și Dinamo, iar dezvăluirile sale vor fi sâmbătă, de la ora 18:30, și duminică, de la ora 18:50, pe Eurosport 1. Interviurile realizate de Gabi Cânu vor fi disponibile pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo