CFR Cluj i-a găsit deja înlocuitor lui Marius Bilașco! O legendă a echipei din Gruia a primit oferta

În vară, Marius Bilașco o va părăsi pe CFR Cluj și va ajunge director sportiv la Rapid, în locul lui Mauro Pederzoli. În locul său urmează să fie numit în Gruia pe această funcție Ciprian Deac, care se va retrage din activitatea de fotbalist la finalul sezonului.

Cânu: "Temwanjera nu stătea mai mult de 10 zile acasă de frica vrăjitorilor"

Sursa video: Eurosport

Cu doar două zile înainte de meciul dintre CFR Cluj și Rapid s-a aflat de o mutare pe axa celor două echipe. În vară, Marius Bilașco va ajunge la formația din Giulești pe postul de director sportiv, urmând să îl înlocuiască pe Mauro Pederzoli. Fostul atacant ocupă aceeași funcție în Gruia din 2018, cu scurte perioade de întrerupere.
Oficialii ardeleni nu au stat foarte mult pe gânduri și i-au găsit deja un înlocuitor lui Marius Bilașco. Conform GSP, lui Ciprian Deac i s-a oferit postul de director sportiv, având în vedere că la vară îi va expira contractul, iar conducerea grupării nu are de gând să îi prelungească înțelegerea.
Mingea este acum în terenul veteranului de 40 de ani, care încă nu a hotărât dacă se va retrage sau va pleca la o altă echipă. Prima discuție pe acest subiect a avut loc în iarnă, după ce Daniel Pancu nu l-a luat în cantonament pe Ciprian Deac, și rămâne de văzut dacă va accepta propunerea conducerii.

Ciprian Deac, o legendă în Gruia

Născut pe 16 februarie 1986, Ciprian Deac s-a format la Unirea Dej, echipă la care a debutat în fotbalul de seniori în sezonul 2005/2006, înainte să fie achiziționat de CFR Cluj. În primii patru ani petrecuți în Gruia, Deac a devenit treptat unul dintre cei mai buni jucători din România, iar în 2010 a prins un transfer în străinătate, la Schalke.
Aventura în Germania nu i-a priit acestuia și după doar un an era împrumutat la Rapid, iar în 2012 revenea la CFR Cluj, unde a petrecut alte trei sezoane. Între 2015 și 2017, Deac a evoluat la Aktobe și Tobol, în 2017 semnând din nou cu echipa din Ardeal, de care nu s-a mai despărțit.
Până acum, Ciprian Deac a marcat 90 de goluri și a oferit 118 pase decisive în cele 506 meciuri pe care le-a jucat pentru CFR Cluj. Fost component al echipei naționale, având patru goluri înscrise în 26 de selecții, Deac a câștigat de șapte ori titlul în SuperLiga.
În urmă cu mai multe săptămâni, Daniel Pancu a dezvăluit că va încerca să îi dea minute lui Ciprian Deac, dar deocamdată a făcut-o doar în Cupa României. Rămâne de văzut dacă veteranul va intra pe teren în play-off sau aceea va fi ultima sa prezență în tricoul echipei la care a scris istorie.
Ciprian Deac

Ciprian Deac

Credit imagine: Getty Images


Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo