CFR Cluj s-a reorientat după ce Edi Iordănescu a refuzat oferta! Cine urmează să fie noul antrenor

Edi Iordănescu a fost prima variantă de înlocuitor al lui Daniel Pancu, însă cei de la CFR Cluj s-au lovit de un refuz, fostul selecționer având în plan să antreneze în străinătate. Nu a durat mult și ardelenii s-au reorientat, iar varianta B, în cazul în care Iordănescu nu va fi înduplecat, este Antonio Folha.

Prezentarea echipelor de la Campionatul Mondial 2026 - Scoția

Sursa video: SNTV

Daniel Pancu a plecat cu scandal de la CFR Cluj, hotărând să revină la Rapid, echipa sa de suflet. Imediat după, ardelenii au început căutările pentru un înlocuitor și Neluțu Varga spunea că Dan Petrescu este varianta principală, în cazul în care starea de sănătate i-ar permite "Bursucului" să revină în fotbal. Mai apoi au început negocierile cu Edi Iordănescu, însă fostul selecționer ar vrea să își continue cariera în străinătate.
CFR Cluj încă speră că Edi Iordănescu se va răzgândi, însă conducerea echipei nu a vrut să piardă timpul și a identificat o variantă de rezervă. Conform Fanatik, cel dorit pe banca grupării din Gruia este Antonio Folha, informație confirmată și de sursele Eurosport. Cadu, noul director sportiv de la CFR Cluj, a contribuit la găsirea acestei soluții.

Antonio Folha, o viață legată de FC Porto

În vârstă de 55 de ani, Antonio Folha a fost legitimat pe parcursul carierei de fotbalist la FC Porto, între 1989 și 2003. El a fost împrumutat de cinci ori, la Gil Vicente (1989-1991), Braga (1992-1993), Standard Liege (de două ori, 1998-1999 și 2002) și AEK Atena (2002). Fosta extremă a marcat 19 goluri în 195 de meciuri pentru FC Porto.
Antonio Folha și-a încheiat cariera în 2005, după doi ani petrecuți la Penafiel, iar între 1993 și 1996 a bifat 26 de selecții pentru naționala Portugaliei, reușind să înscrie cinci goluri. La puțin timp de la retragere, lusitanul a devenit secund la Penafiel, iar în 2008 revenea la FC Porto, preluând echipa de tineret (2008-2013). Ulterior, Folha a fost asistent la FC Porto B, secund la gruparea de seniori (2014), mai apoi devenind din nou tehnicianul formației de tineret (2014-2016).
Prima sa aventură ca principal la seniori s-a consumat între 2016 și 2018, când a antrenat-o pe FC Porto B. Mai apoi, el a pregătit-o pe Portimonense (2018-2020), iar în 2021 a revenit la FC Porto B, unde a rămas până în 2024. Pe parcursul carierei de antrenor principal, Folha a înregistrat un bilanț total de 82 de victorii, 60 de remize și 92 de înfrângeri.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo