CFR Cluj vrea un portar "cu nume", după ce l-a vândut pe Hindrich! Lovitura pregătită de ardeleni
Publicat 13/01/2026 la 14:39 GMT+2
CFR Cluj a ajuns la un acord cu Legia Varșovia pentru transferul lui Otto Hindrich, care a plecat deja din cantonamentul ardelenilor și va semna cu formația poloneză. Cu doar câteva zile înainte de reluarea SuperLigii, oficialii din Gruia încearcă să obțină împrumutul lui Mihai Popa de la AC Torino pentru a-i asigura lui Daniel Pancu o soluție solidă între buturi.
Alan Shearer: "Am debutat în fotbal cu un hattrick". Interviul va fi sâmbătă pe Eurosport 1
Sursa video: Eurosport
CFR Cluj trece printr-o perioadă complicată din punct de vedere financiar și singura soluție pentru redresare este vânzarea de jucători. În această iarnă, ardelenii i-au cedat deja pe Lindon Emerllahu și Louis Munteanu, obținând sume considerabile în schimbul lor, dar plecările continuă.
Al 3-lea produs de export al grupării din Gruia este Otto Hindrich, portarul titular al echipei în prima parte a sezonului. Goalkeeprul de 23 de ani a primit o ofertă de la Legia Varșovia și a acceptat să plece în Polonia.
Fosta echipă a lui Edi Iordănescu ar fi vrut să-l împrumute până în vară și apoi să decidă dacă îl transferă definitiv. Șefii CFR-ului au refuzat această variantă, iar polonezii au hotărât să-l cumpere acum. Conform gsp.ro, cele două cluburi au bătut palma pentru suma de 800.000 de euro, iar fotbalistul va efectua azi vizita medicală și va semna cu noua echipă.
CFR Cluj îl vrea pe Mihai Popa în locul lui Otto Hindrich, vândut la Legia Varșovia
Odată cu plecarea lui Hindrich, Daniel Pancu a rămas cu 3 portari în lot la CFR Cluj (Octavian Vâlceanu, Rareș Gal, Marc Filip), dar conducerea clubului încearcă să aducă un goalkeeper care să devină titular. Este vorba despre Mihai Popa, care a mai jucat la CFR și în sezonul precedent, fiind împrumutat de la AC Torino. Popa nu s-a impus, apărând numai în 13 partide, iar în vara anului trecut s-a întors la gruparea din Serie A.
Din păcate pentru el, portarul de 25 de ani nu are șanse de a juca la formația piemonteză și în acest sezon nu a bifat niciun minut. Ca atare, e foarte posibil ca CRF Cluj să obțină fără probleme împrumutul său până la finalul sezonului. Popa este din 2023 jucătorul lui Torino și are contract până în vara acestui an, cu opțiunea de prelungire pe încă un sezon. Înainte de a semna cu Torino din postura de jucător liber de contract, jucătorul cu 11 selecții la naționala de tineret a României a mai evoluat la Farul Constanța (a fost crescut la Academia Hagi), Astra Giurgiu, Rapid și FC Voluntari.
Rămas deja fără 3 titulari de drept și existând posibilitatea ca și alți jucători de bază să mai plece în această iarnă, Daniel Pancu pare a avea o misiune imposibilă în a o duce pe CFR Cluj în play-off. Ardelenii sunt abia pe locul 11 în SuperLiga, la 7 puncte distanță de ocupanta locului 6, Oțelul Galați.
Ecartul nu e insurmontabil, dar faptul că între CFR și Oțelul mai sunt Farul, FCSB, UTA Arad și U Cluj îngreunează serios situația formației din Gruia. În primul meci oficial din acest an, CFR va juca acasă cu Oțelul, pe 18 ianuarie, iar fără o victorie în acel duel șansele la calificarea în play-off ar fi compromise în bună măsură, deși ar mai rămâne de disputat 8 etape din sezonul regular.
Cel mai bun marcator din istoria Premier League, Alan Shearer își spune povestea senzațională sâmbătă de la ora 18.30 pe Eurosport 1. Interviurile realizate de legendarul Ally McCoist cu Shearer, Arteta, Slot și Sir Alex Ferguson vor fi disponibile și pe HBO Max.
Promo
Promo